Caz medical rar, la Cluj. O femeie cu două utere a născut gemeni

Caz medical rar, la Cluj. O femeie cu două utere a născut gemeniSursa foto: captură video/primatv

Știință, dedicare medicală și miracol. Așa explică medicii din Cluj-Napoca nașterea a doi copilași, în două utere diferite. Un caz uimitor, rar prevăzut și de literatura de specialitate. Femeii i se spusese în urmă cu peste 20 de ani că nu va avea niciodată copii.

20 de ani i s-a spus că nu va fi mamă niciodată

În Cluj-Napoca o femeie a adus pe lume doi copii sănătoși, în două utere diferite.Caz gestionat cu success de o echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca. Copilașii au fost așteptați 20 de ani. Aurelia Luminița Droj a aflat în urmă cu peste 20 de ani că nu va fi niciodată mamă,  din cauza malformației de care suferă.

Sursa foto: captura video/primatv

S-a născut cu două coluri uterine și două utere, cu un sept vaginal, o afecțiune numită uter didelf, foarte rară în lume. "Incidența acestui  tip de anomalie este  chiar de 0,02% la o mie de na;teri. Lucrez din anii 90 în neonatologie și e prima naștere de acest fel", a spus pentri primatv,  Ligia Blaga, medic primar neonatologie. În plus, cazul femeii din Cluj-Napoca  este extrem de rar și fiindcă  gemenii au fost   concepuți în mod natural, în fiecare cavitate a uterului.

Doar opt sarcini gemelare în lume la femeile cu uter didelf

Sunt cunoscute opt sarcini gemelare în lume și doar două concepute spontan. De aceea, cazul de la Cluj  nu e considerat doar o premieră națională , ci și o reușită de excepție la nivel global. Uterul didelf este una dintre cele mai puțin întâlnite anomalii uterine. În loc de o singură cavitate uterină sub formă de pară, cum ar trebui în mod normal, sunt două cavități mai înguste. Fiecare cavitate se prezintă sub forma unei banane cu propria trompă uterină și ovar.

Gemenii din Cluj s-au născut la două minute distanță. La 36 de săptămâni. Unul a avut 1,880 kg, iar celălalt 1,680 kg.  Așa cum se întâmplă atunci când copiii au greutate mică, sunt născuți înainte de termen, gemenii au avut nevoie de sprijin medical în primele 48 de ore. Au avut nevoie de aport de oxigen, și de corectarea hipoglicemiei, dar medicii spun că s-au adaptat rapid.

Sursa foto: captură video/ primatv

O dată în viață: Știu că în carieră nu o să mă mai  întâlnesc cu un caz de genul acesta

Fiindcă erau doi embrioni, doi feți în două utere diferite, medicii au fost mereu în alertă. "Riscul de avort este de 50-60%, riscul de naștere prematură urcă și mai mult..Sentiment trăit a fost dual. Eram conștient că este presiune fiindcă a fost o sarcină mult dorită. A fost însă un privilegiu fiindcă știu că în carieră nu o să mă mai  întâlnesc cu un caz de genul acesta", a spus doctorul Răzvan Ciortea, medic primar obstrețică ginecologie,  la primatv.ro

Sursa foto: facebook/ Răzvan Ciortea

Literatura de specialitate consemnează că uterul didelf înseamnă un risc mai mare de avort spontan sau naștere prematură.  Din cauza faptului că uterul este mai mic. Lucru care limitează creșterea fătului. De asemenea, forma atipică poate afecta placenta și fluxul sanguin prezent în placentă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News