Câți bani mai sunt, de fapt, pentru pensii. Detalii din culisele aplicării CASS
- Andreea Răzmeriță
- 7 august 2025, 23:50
Sursa foto: INQUAMMinistrul Muncii, Florin Manole, a venit cu noi detalii despre modul în care se aplică noile contribuții la sănătate (CASS) pentru pensionari. Acesta a explicat cine plătește și cum sunt calculate sumele datorate. Aproape 800.000 de pensionari ar fi fost scutiți de plată dacă s-ar fi acceptat majorarea plafonului, însă propunerea nu a fost aprobată.
Ministrul a a spus, ceea ce se știa, că pensiile care nu depășesc suma de 3.000 de lei sunt complet scutite de la plata contribuției la sănătate. În această categorie intră aproximativ 2,9 milioane de pensionari. Aceștia nu vor plăti nimic în plus, indiferent de alte surse de venit.
Sunt aproape 800.000 de oameni care ar fi putut scăpa de impozitarea de 10%
Pentru pensiile situate între 3.000 și 4.000 de lei, se aplică un impozit de 10%, dar doar asupra sumei care depășește pragul de 3.000 de lei. De exemplu, un pensionar care primește o pensie de 3.100 de lei va plăti CASS doar pentru cei 100 de lei în plus, adică va avea de achitat 10 lei.
Ministrul a mai spus că a existat o propunere pentru creșterea plafonului la 4.000 de lei, astfel încât mai mulți pensionari să fie scutiți de plată, dar aceasta nu a fost aprobată.
„Sunt aproape 800.000 de oameni care, dacă am fi avut succes cu această propunere, nu ar mai fi plătit cei 10%. Din păcate, nu s-a ajuns la un consens în coaliție pentru majorarea pragului la 4.000 de lei”, a declarat Florin Manole, la România TV.

Florin Manole. Sursa foto: Facebook
Ce primesc pensionarii cu venituri mici: vouchere și alimente mai ieftine
Pentru a compensa impactul noilor măsuri, Guvernul a anunțat și sprijin financiar direct pentru pensionarii cu venituri reduse. Primele vouchere pentru energie vor fi distribuite la finalul lunii august sau începutul lui septembrie. Acestea vor ajunge la aproximativ două milioane de gospodării din România.
Valoarea lunară a sprijinului este de 50 de lei și poate acoperi chiar și o treime sau jumătate din factura la energie, în funcție de consumul fiecărei gospodării. Totodată, ar fi în vigoare și măsura de plafonare a prețurilor pentru alimentele de bază – un alt mecanism prin care Guvernul urmărește protejarea veniturilor persoanelor cu situații financiare dificile.
Despre lipsa banilor de pensii
Florin Manole a dat asigurări că sunt bani de pensii: Statul român și-a plătit întotdeauna obligațiile salariale și pensiile. Așa va fi și în continuare. Toate discursurile care induc temeri legate de lipsa banilor sunt nefondate și riscă să creeze panică inutilă”.