Câte 1.000 de lei pentru elevii din clasele I–IX. Sprijinul are tentă electorală

Câte 1.000 de lei pentru elevii din clasele I–IX. Sprijinul are tentă electoralăElevi. Sursa foto: dreamstime.com

Familiile din Republica Moldova vor beneficia de un sprijin financiar unic, începând cu anul școlar 2025–2026. Ajutorul este destinat celor care au copii în clasele I–IX. Astfel, fiecare familie va primi câte 1.000 de lei pentru fiecare copil. Banii sunt oferiți pentru a ușura cheltuielile dinaintea noului an școlar.

elevi

elevi / sursa foto: dreamstime.com

Decizia a fost aprobată astăzi, 21 iulie, de Guvernul de la Chișinău. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că de acest sprijin financiar vor beneficia aproape 297.000 de familii din toată țara. Valoarea totală a programului este de 300 de milioane de lei.

„Este un sprijin care vine în ajutorul părinților. Ne dorim ca toți copiii să înceapă anul școlar bine pregătiți,” a menționat ministrul.

Cum vor fi făcute plățile

În cele mai multe cazuri, ajutorul va fi oferit automat. Statul va folosi listele elevilor deja înmatriculați, gestionate de Ministerul Educației. Iar plățile vor fi făcute de Casa Națională de Asigurări Sociale, fie direct pe card, fie pot fi ridicate de la oficiul poștal.

Pentru cazurile unde procesul automat nu este posibil, părinții vor putea depune o cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale.

Primele liste vor fi gata pe 10 august. Plata efectivă începe pe 4 septembrie. Cererile suplimentare vor putea fi depuse până la 14 noiembrie 2025.

Măsură socială sau strategie electorală?

Deși autoritățile susțin că măsura are un scop educațional, unii experți o consideră o decizie cu tentă electorală. Politologul Nicolae Negru a declarat anterior că acest sprijin financiar face parte dintr-o serie de acțiuni cu impact politic, menite să influențeze alegătorii. El a menționat că astfel de inițiative sunt frecvente în apropierea alegerilor, scria moldova 1.

La rândul său, economistul Viorel Gîrbu a atras atenția că aceste măsuri apar adesea în anii electorali. El a afirmat că partidul de guvernământ încearcă să atragă simpatia alegătorilor prin oferirea acestui ajutor financiar.

Guvernul a respins acuzațiile aduse în spațiul public. Purtătorul de cuvânt, Daniel Vodă, a declarat că programul este „o continuare a măsurilor sociale din anii trecuți, nu un gest de campanie”. El a subliniat că acest sprijin a fost gândit pentru a încuraja educația și pentru a susține elevii care provin din familii cu venituri reduse.