Air Schengen. Cătălin Predoiu interpretează noua poziție de negociere a Austriei

Air Schengen. Cătălin Predoiu interpretează noua poziție de negociere a Austriei Cătălin Predoiu Sursa foto Captura Video

România ar putea adera la Air Schengen undeva în luna martie, dacă negocierille la nivel european se vor finaliza, iar propunerea Austriei va fi agreată. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a dat detalii despre negocierile cu oficialii austrieci pe acest subiect și a explicat că noua poziție a Vienei este un punct de pornire pentru noi negocieri.

Cătălin Predoiu susține că noua poziție austriacă legat de Schengen trebuie interpretată ca punctul de pornire pentru negocieri. Oficialii de la Viena s-au arătat dispuți să accepte aderarea parțială a României și Bulgariei la Schengen. Austria ar putea accepta ca cele două țări să intre, condiționat, doar cu frontierele aeriene. O astfel de propunere este respinsă de guvernul bulgar.

Cătălin Predoiu explică poziția Austriei

Ministrul de Interne a explicat cum s-a flexibilizat poziția Austriei. Potrivit spuselor sale, propunerea venită de la Viena trebuie interpretată ca un punct de pornire a negocierilor. Politicienii austrieci au renunțat la un veto categoric și au acceptat reluarea discuțiilor.

„În urmă cu 4 luni de zile, 5 luni, eram în punctul în care Austria spunea nu există acest subiect pentru noi. Și am ajuns într-un punct, avem ceva pe masă. E mult, e puțin, nu știu, dar avem clar o altă poziție a Austriei, de la «nu» categoric, la «da, haideți să discutăm, să vedem în ce condiții și în ce fel și cum» și așa mai departe. Deci e ceva în plus, e o schimbare politică majoră, e un shift, dacă vreți. O schimbare, iertați-mi termenul, nu vreau să greșesc, să păcătuiesc prin exces de termeni englezești”, a explicat Cătălin Predoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul a precizat că în baza acestei schimbări, urmează noi discuții, la un nivel superior. El a făcut referire la negocieri în care vor fi implicați președintele, premierul și ministrul de externe.

„Acum, pe baza acestei schimbări, pe baza acestei poziții, se discută la un nivel superior ministerelor de Interne și să vedem la ce rezultat se va ajunge. Cum am ajuns aici în lunile anterioare, fără să exclud, să includ chiar eforturi care s-au făcut și pe alte culoare, Ministerul de Externe, Președinție, fără îndoială, prim-ministru”, a mai spus ministrul Predoiu, într-un interviu pentru DC News TV.

Ministrul de Interne, despre negocieri

Ministrul de interne Cătălin Predoiu a explicat că au fost multe discuții cu oficialii austrieci până când s-a ajuns la un nivel de încredere. Între altele au fost abordate inclusiv aspecte legate de interesele economice comune. El a arătat că discuția cu omologul său austriac a vizat mai multe aspecte, inclusiv economice.

„Au fost foarte atenți, că ministrul de interne discută despre astfel de lucruri, deci le-am adus în discuție. Teoretic, nu e o temă de interne, dar nu poți să te duci la o negociere pe un subiect de genul ăsta, așa, te deschizi puțin. Să spui domnule, trebuie să procedăm, progresăm aici, pentru că de noi mai depinde și aia și aia și într-adevăr, investițiile. Un climat investițional productiv depinde foarte mult de atmosfera dintre două țări, de relațiile dintre două țări, de fluidizarea traficului la frontieră, pe toate granițele”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Ministrul a spus că în urma acestor runde de discuții bilaterale, Austria și-a mai nuanțat poziția. De unde și anunțul făcut cu privire la Air Schengen.

„Am început să primim semnale informale pe aceste canale pe care le aveam deschise permanent, cam în urmă cu vreo patru săptămâni, că e posibil să primim o schimbare de poziție, dar era neconfirmat, nu puteam vorbi public. Sigur, cine trebuia să știe a știut”, a mai spus Predoiu.

Cătălin Predoiu analizează poziția Austriei

Austria propune ca România și Bulgaria să intre în Air Schengen, iar aderarea cu celelalte granițe, terestre, fluviale și maritime, să fie lăsată pentru altă dată. Cătălin Predoiu a precizat că nu a avut o astfel de discuție cu omologul său austriac. Negocierile cu Viena au vizat o aderare deplină cu toate granițele.

„Întâi de toate, aș vrea să spun că noi n-am discutat niciodată doar o graniță. Adică să ne înțelegem, Ministerul de Interne (MAI) român a discutat întotdeauna toate granițele. Și am discutat extindere, nu extindere pe aia cealaltă. Am discutat de extindere a spațiului Schengen. Doi la mână, chiar la momentul ăsta se fac astfel de discuții. Nu aș intra în detalii tehnice legate de ce a răspuns Austria, cum a răspuns și așa mai departe”, a spus oficialul român.

El a precizat că nu pot fi date mai multe detalii cu privire la negocieri. Însă, discuțiile se poartă cu privire la condițiile propuse de Austria. Iar una dintre acestea privește preluarea unor migranți ilegali afgani și sirieni de către România și Bulgaria

„Însă, unde pot să discut fără să pun cu nimic în pericol negocierile care se poartă la acest moment, este zona aceea de măsuri adiacente propuse de Austria. Și să clarific puțin, pentru că asta speriat, bun, legitim, opinia publică, că ar fi vorba de transferuri de migranți din Austria în România, sirieni, afgani și așa mai departe”, a precizat Cătălin Predoiu.

Schengen

România ar putea adera la AirSchengen. Sursa Foto: Dreamstime

Cum interpreteză ministrul de Interne

Cătălin Predoiu a explicat ce înțelege el din condiția pusă de austrieci cu privire la migranții ilegali. El spune că vor fi preluați doar acei cetățeni care au ajuns în Austria de pe teritoriul României, conform Acordului de la Dublin.

„Bun, este datoria mea și a altora să explicăm cum stau lucrurile. Deci eu n-am blamat că s-a înțeles așa. De aia am și spus, aduc în discuție asta, pentru că e datoria mea să explic. Despre ce este vorba? Hai să luăm un caz, pe exemple să judecăm, ca sunt mai ușor de înțeles. Avem cetățeanul x, din Afganistan, intră în România”, a precizat Predoiu.

Ministrul a explicat că prin Acordul Dublin, migranții reținuți într-o țară europeană sunt trimiși în țara prin care au pătruns pe teritoriul UE. Or, în România va trebui să accepte migranții care au ajuns în Austria intrând prin țara noastră, pe teritorul european.

„Și de aceea intervine Acordul Dublin la nivel european, când, dacă toată lumea ar face așa și nu ar fi reguli, ne-am trezi că într-o țară sau alta se strâng migranți care au intrat prin alte țări, au ieșit prin alte țări pentru că nu s-a sigilat frontiera, nicio frontieră nu e sigilată, că m-ați întrebat de cazul Cherecheș. În orice frontieră se fac, se întâmplă astfel de lucruri. Important e să reacționezi rapid, cum a reacționat Poliția Română și cea ungară și cea germană”, a subliniat Cătălin Predoiu.

România și Air Schengen

Ministrul Predoiu crede că aceasta crede că este interpretarea condiției pusă de Austria cu privire la migranții ilegali pe care ar trebui să-i preia România.

„Ce bănuiesc eu că au menționat colegi austrieci acest lucru, pentru că își doresc o eficiență mai mare pe aplicarea Acordului de la Dublin. Asta e bănuiala!”, a mai spus Cătălin Predoiu.

În acest context, Predoiu a mai afirmat că România a progresat în ultimul an, de la votul împotrivă al Austriei din 2022.

„Între timp, da, România a progresat. De exemplu, la frontiera cu Serbia avem zero migrațiune ilegala, avem patrule comune. Noi avem informări oficiale. Traficanții care operează pe zona Serbia, cum să spun, deliberat, pentru că și ei sunt organizați, nu mai vin, nu accesează frontiera română, pentru că e considerată sigilat”, a menționat Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a evitat, însă, un răspuns cu privire la acceptarea sau refuzul aderării la Air Schengen, conform propunerii Austriei. El a precizat că o astfel de decizie se ia la un alt nivel. Însă dacă propunerea va fi acceptată, măsura va fi implementată undeva în luna martie.