Comisia Europeană, încrezătoare că România va adera la Schengen

Comisia Europeană, încrezătoare că România va adera la Schengen Schengen. Sursa foto: Dreamstime

Reacția Comisiei Europene la condițiile Austriei pentru aderarea României la Schengen. Comisia spune că este o dinamică pozitivă.

Comisia Europeană consideră că lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Este reacţia după ce ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a prezentat condițiile pentru a fi de acord cu aderarea României și Bulgariei la Schengen.

Comisia Europeană apreciazî decizia Austriei

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a comentat luni, la Bruxelles, că a luat notă de anunţul lui Karner. Şi că este mulţumit că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună.

Protecţia frontierelor externe ale UE este „esenţială" pentru Comisie. Cu toate acestea, el îşi menţine în mod fundamental evaluarea conform căreia România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de aderare la Schengen, potrivit news.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Europeană a susținut constant aderarea României și Bulgariei la Schengen. În discursul său despre starea Uniunii Europene, șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat că România și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen. Dovedind că îndeplinesc toate condițiile de aderare la spațiul european de liberă circulație.

„Haideți să le aducem, în sfârșit, în Schengen, fără nicio altă întârziere”, a spus von der Leyen.

Care sunt condițiile Austriei

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”, transmite APA.

„Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1. După ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor ariene.

„Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE”, a subliniat Karner.

Comisia Europeană apreciază Gerhard Karner

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră, potrivit Agerpres.

De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.

În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre. Precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o „problemă cu traficanţii”. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Comisia Europeană şi România sunt încrezătoare

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a explicat el.

Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a evitat duminică să se pronunțe asupra unui calendar pentru aderarea României la Schengenul aerian. Dar a declarat că „speră că românii vor avea o bucurie de sărbători”.

Predoiu a spus că „sunt condiții care îmi sunt cunoscute și urmează să le discutăm”. Iar „parte dintre ele ne folosesc și nouă, să întărim frontiera”.