Cât de sigure sunt plățile contactless. Cercetătorii au găsit câteva vulnerabilități de securitate

Cât de sigure sunt plățile contactless. Cercetătorii au găsit câteva vulnerabilități de securitatePlata prin telefon. Sursa foto: Freepik

Plata cu cardul a devenit tot mai răspândită, fiind considerată o metodă comodă și rapidă, întrucât permite accesul imediat la fonduri și elimină necesitatea folosirii numerarului. Cu toate acestea, o cercetare realizată de Universitatea Surrey și Universitatea Birmingham a identificat existența unor vulnerabilități de securitate asociate acestor sisteme, potrivit El Economista.

Anumite funcții pot fi exploatate

Potrivit cercetării, anumite funcții introduse pentru a facilita experiența utilizatorilor pot fi exploatate pentru realizarea unor tranzacții neautorizate de valoare mare. Printre acestea se numără posibilitatea efectuării plăților în lipsa semnalului, lipsa obligativității deblocării telefonului sau regulile diferite privind momentul și modul în care este solicitat PIN-ul pentru plățile de valoare ridicată.

„Cercetarea noastră arată că graba de a introduce noi funcționalități pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare sau pentru noi modalități de utilizare se face uneori în detrimentul securității noastre”, a afirmat Ioana Boureanu, directoarea Centrului de Cibersecuritate de la Surrey.

Terminalele de plată pot fi păcălite

Cercetătorii au demonstrat că terminalele de plată pot fi păcălite să accepte un card de credit în situații în care ar fi trebuit să permită doar plata cu telefonul.

De asemenea, au reușit să proceseze plăți peste limita contactless fără verificări biometrice sau introducerea PIN-ului. Într-unul dintre cazurile analizate, un terminal de plată a acceptat o tranzacție frauduloasă în valoare de 25.000 de lire, conform Universitatea Surrey.

Plată cu telefonul

Plată. Sursa foto: Freepik

„Sectorul a introdus deja îmbunătățiri promițătoare, dar este necesară în continuare o coordonare mai bună între furnizori pentru a se asigura că confortul nu creează noi oportunități de fraudă”, a mai spus Boureanu.

Unde apar, mai exact, problemele

Echipa a anunțat că a comunicat descoperirile către mai multe părți implicate în cursul anului 2024 și a contribuit la identificarea unor soluții.

„Problemele pe care le-am detectat nu se datorează greșelilor companiilor, ci faptului că un sistem atât de complex precum EMV [Europay, Mastercard și Visa] poate dezvolta erori ascunse atunci când se adaugă funcții noi în mod independent”, a explicat Tom Chothia, alt cercetător din proiect.