Cât câștigă Andreea Esca din televiziune și afaceri. Sume amețitoare

Cât câștigă Andreea Esca din televiziune și afaceri. Sume amețitoareAndreea Esca. Sursa foto: Instagram

Andreea Esca este, de foarte mulți ani, prezentatoarea știrilor de la ora 19:00 la PRO TV, iar de-a lungul timpului au existat numeroase speculații cu privire la veniturile sale.

Cât a câștigat Andreea Esca în anul 2024

Prezentatoarea TV continuă să aibă succes în activitatea sa din televiziune, conform datelor financiare oficiale pentru 2024, care arată o creștere majoră a veniturilor firmei sale, ANDREEA ESCA SRL.

Potrivit informațiilor de pe platforma Termene.ro, care centralizează date financiare despre companiile din România, firma ANDREEA ESCA SRL a înregistrat în 2024 venituri de 1.176.800 lei (aproximativ 236.000 euro), în creștere față de anul 2023, când a încasat 785.995 lei (157.200 euro).

Media lunară a veniturilor a fost de circa 20.000 euro în 2024, comparativ cu 13.000 euro în 2023.

Succes financiar pentru Atelierul de Vise

Pe lângă activitatea din televiziune, Andreea Esca obține profit și din afaceri mai puțin vizibile, dar profitabile. Un exemplu este Atelierul de Vise SRL, compania sa care se ocupă cu organizarea de târguri și expoziții, care a avut un an excelent în 2024.

Angajări

Sursa foto: Unsplash

Cifra de afaceri a Atelierului de Vise SRL a ajuns în 2024 la aproape 760.000 lei (aproximativ 153.500 euro), în creștere față de 2023, când s-a fost de 635.000 lei (circa 128.000 euro). Astfel, Atelierul de Vise reprezintă o sursă importantă de venit pentru Andreea Esca, potrivit Cancan.

Falimentul companiei Sonya Mod SA, deținută de Alexandre Eram

Cu toate că prezentatoarea de la Pro TV se bucură de succes în afaceri, situația financiară a soțului ei, Alexandre Eram, este mult mai complicată.

Pe 20 martie 2025, Tribunalul București a admis cererea ANAF și a dispus intrarea în faliment a companiei Sonya Mod SA, deținută majoritar de Eram.

Firma a fost dizolvată, iar lichidatorul PDA INSOLVENCY SPRL a fost desemnat să preia controlul asupra activelor și să sigileze bunurile. Procesul de faliment este în plină desfășurare, iar următorul termen este stabilit pentru 25 septembrie 2025, dar până atunci, creditori, bănci și autorități fiscale implicate într-un joc complex de recuperare a fondurilor, potrivit Cancan.ro.