Carantină ca în Starea de Urgență. Ce îi așteaptă pe cei care vin dintr-o țară „galbenă”

Carantină ca în Starea de Urgență. Ce îi așteaptă pe cei care vin dintr-o țară „galbenă”

Aeroporturile și punctele de frontieră terestre ale României sunt supravegheate de poliţia de frontieră, la care se adaugă lucrători din Direcţiile de Sănătate Publică, pentru a-i plasa în carantină a celor care vin din zone galbene, „de risc”.

 

La intrarea unui cetăţean care vine dintr-o ţară sau zonă „galbenă” (potenţial riscantă, unde incidenţa COVID-19 este mai mare decât în România), acestuia i se va solicita să completeze un chestionar în care va trebui să menţioneze două informaţii-cheie: de unde vine şi unde se va izola.

Datele sunt colectate de Poliţia de frontieră şi urmează să fie distribuite la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi la Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

Aceste Comitete constituite la nivel local sunt cele care trimit reprezentanţi ai instituţiilor competente să verifice respectarea carantinei, mai exact, dacă cei plasaţi în izolare pentru 14 zile respectă această restricţie.

Un mecanism similar fost aplicat în primăvară, în perioada stării de urgenţă.

Iată și țările incluse de România pe lista galbenă în funcție de incidența cumulată la 100.000 locuitori:

Israel – 936.1 Andorra – 716.8 Muntenegru – 564.9 Bahrain – 497.4 Aruba – 496.7 Argentina – 392.0 Guam – 347.9 Bonaire, Saint Eustatius and Saba – 338.7 Spania – 319.3 Cehia – 311.8 Costa Rica – 306.5 Puerto Rico – 301.3 Bahamas – 266.8 Republica Moldova – 246.9 Franta – 246.8 Olanda – 243.4 Gibraltar – 243.3 Polinezia Franceza – 231.3 Sint Maarten – 224.1 Liban – 221.4 Belgia – 220.5 Panama – 207.5 Capul Verde – 200.6 Statele Unite ale Americii – 186.3 Peru – 182.3 Kuweit – 180.4 Columbia – 178.7 Brazilia – 175.6 Armenia – 171.2 Marea Britanie – 163.1 Islanda – 161.1 Oman – 156.7 Irak – 152.9 Maldive – 151.8 Paraguay – 151.3 Luxembourg – 147.4 Belize – 145.8 Emiratele Arabe Unite – 142.1 Palestina – 140.3 Danemarca – 134.9 Libia – 130.7 Ungaria – 129.1 Chile – 126.1 Slovacia – 118.6 Ucraina – 115.4 Austria – 113.6 Curasao – 112.6 Georgia – 110.7 Qatar – 110.2.

Hotărârea nr. 47 din 05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice:

Art. 1

(1) Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 07.10.2020, prevăzută în anexă.

(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național. (3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.