Candidatul democraților: Bărbat, alb, hetero! Joe Biden a fost confirmat
- Iuliu Vlădescu
- 19 august 2020, 07:21
În plină „revoluție Woke” și isterie „Black Lives Matter”, partidul Democrat din SUA și-a desemnat candidatul: un bărbat alb, în vârstă, cisgender, heterosexual.
Fostul vicepreședinte din mandatul lui Barack Hussein Obama Joe Biden a fost oficial nominalizat marţi de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite de la 3 noiembrie când îl va înfrunta pe Donald Trump, care l-a acuzat că este „marioneta” stângii radicale din cadrul partidului, relatează miercuri France Presse, preluată de Agerpres.
Într-un vot fără surprize, majoritatea delegaţilor democraţi l-au ales pe fostul vicepreşedinte pentru a se confrunta cu miliardarul republican, în a doua zi a convenţiei partidului, organizată la Milwaukee (nord) dar în întregime virtuală din cauza COVID-19.
„Vă mulţumesc din toată inima”, a spus Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, într-un mesaj video în direct. El urmează să accepte nominalizarea joi, în timpul discursului de închidere a Convenţiei Naţionale Democrate.
Alţi doi foşti preşedinţi, Jimmy Carter, în vârstă de 95 de ani, şi Bill Clinton, 73 de ani, au fost vedetele celei de-a doua nopţi. Ambii l-au acuzat pe locatarul Casei Albe că a instalat „haosul”.
În timp ce ţara se scufundă într-o gravă criză economică şi de sănătate, „Biroul Oval ar trebui să fie un centru de comandament. În schimb, este inima furtunii. Există doar haos”, a spus Clinton. Jimmy Carter a salutat la rândul său „experienţa, personalitatea şi decenţa” lui Joe Biden „pentru a ne aduce împreună şi a restabili măreţia Americii”.
Soţia lui Joe Biden, Jill, era programată să se exprime seara mai târziu, pentru a evoca curajul soţului ei care a trecut prin două tragedii, moartea primei sale soţii şi a fiicei într-un accident de maşină în 1972, apoi a fiului său cel mare, Beau, de cancer în 2015.
Convenţia urmează să difuzeze și mesajele unor republicani adversari ai lui Trump: fostul general Colin Powell, ministrul Apărării în mandatul lui George W. Bush, şi Cindy McCain, văduva senatorului John McCain, iar fostul președinte Obama este programat să vorbească miercuri seara, după co-listiera lui Biden, Kamala Harris.
Între timp, Donald Trump îşi concentrează eforturile asupra statelor americane cheie. După Minnesota şi Wisconsin luni, el a vizitat Iowa şi Arizona marţi. Cu această ocazie, Trump şi-a reînnoit atacurile asupra celui pe care l-a poreclit „Sleepy Joe” („Joe adormitul”).
„Joe Biden este marioneta stângii radicale”, a acuzat el. „Merge dincolo de socialism”, a adăugat Trump. „China vrea neapărat ca el să câştige! Iranul vrea neapărat ca el să câştige!”, a mai spus actualul președinte.