Când vin primele pensii mărite. Pensionarii nu mai au mult de așteptat
- Emma Cristescu
- 3 august 2024, 20:28
România. Marius Budăi a anunțat data la care vor fi virate primele pensii majorate. El a spus că banii vor ajunge între 1 și 15 septembrie la pensionarii care primesc pensia cu Poșta Română și între 12 și 14 septembrie la cei cei care primesc pensia în cont, pe card.
Marius Budăi a făcut anunțul mult așteptat
„Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României, începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card , să poată fi făcute și plățile”, a spus Budăi.
Sunt asigurate fondurile necesare
Fostul ministrul al Muncii a mai spus că sunt asigurate fondurile necesare încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale.
„Ceea ce se întâmplă acum în casele județene de pensii, și anume acel proces de listare a deciziilor de pensionare cu noile cuantumuri ale pensiilor recalculate și trimiterea lor către Poșta Română, este un răspuns ferm și un angajament ferm al Guvernului Ciolacu că pensiile vor fi plătite recalculate, începând cu data de 1 septembrie. Sunt asigurate fondurile necesare încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale”, a adăugat deputatul PSD Marius Budăi.
Cum se calculează pensia
Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR este raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.
La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.