Calendarul majorării și livrării pensiilor. Cine are prioritate

Calendarul majorării și livrării pensiilor. Cine are prioritateCalcul. Sursă foto: Unsplash

România. Conform calendarului majorării pensiilor, între 15 și 31 august, Casa Națională de Pensii va începe livrarea deciziilor de recalculare, prin care românii vor afla dacă vor beneficia de sume suplimentare la pensie. Se preconizează că cei care vor beneficia de cele mai mari majorări sunt pensionarii cu stagii mari de cotizare.

Începând cu luna septembrie, peste trei milioane de pensionari vor începe să primească pensiile majorate. Deciziile vor fi distribuite personal de către poștași, iar în cazul în care seniorii nu sunt acasă, aceștia le pot ridica ulterior de la oficiile poștale sau de la casele teritoriale de pensii.

A doua etapă a majorării pensiilor va avea loc până în februarie 2025

În perioada 2-15 septembrie se va desfășura livrarea pensiilor, cu prioritate pentru cei care primesc pensia prin poștă. Aceștia vor fi primii beneficiari ai recalculării pensiilor. Începând cu 12 septembrie, vor fi alimentate și cardurile bancare pentru pensionarii care își încasează pensiile prin intermediul băncilor.

După finalizarea recalculării din septembrie, va urma o "mică recalculare" care se preconizează a fi finalizată până în februarie 2025. Această ajustare suplimentară va include majorări pentru pensionarii care, înainte de 2001, au beneficiat de sporuri, venituri în acord global, ore suplimentare sau alte beneficii extrasalariale.

Noua lege prevede, pe lângă această indexare cu rata inflației, şi un plus de 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Calendarul majorării pensiilor

  • 15-31 august - Casa Naţională de Pensii a anunţat că vor fi livrate deciziile de pensionare după recalculare
  • 2-15 septembrie - distribuirea prin poștă a pensiilor în noul cuantum
  • 12 septembrie - virarea pensiilor pe card
  • 1 ianuarie 2025 - indexarea pensiilor cu rata inflației
  • februarie 2025 - finalizarea celei de-a doua recalculări.
Pensii

Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Care este noua formulă de calcul

Noua formulă de calcul al pensiilor a provocat confuzie în rândul multor pensionari, deși, la prima vedere, pare simplă. Elementul cheie al recalculării pensiilor este numărul total de ani munciți, care influențează semnificativ cuantumul pensiei. Noua lege a pensiilor, Legea 360/2023, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2024, aduce modificări importante în acest sens, fiind destinată să clarifice și să îmbunătățească sistemul de pensii publice din România.

Adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 6 decembrie 2023, Legea 360/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial și se aplică treptat. Deși unele prevederi au început să se aplice de la începutul anului, cele mai multe dintre ele vor intra în vigoare începând cu luna septembrie 2024. Conform noii legi, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie, punctul de pensie urmând să ajungă la 2.032 lei.

Pentru calculul pensiei, se folosește formula: pensia = VPR (valoarea punctului de referință) x numărul total de puncte. VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data aplicării legii și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut anterior, fiind de 81 de lei în anul 2024. Acest punct de referință va fi ajustat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.

Numărul total de puncte se calculează adunând punctele de contributivitate (un punct pentru fiecare an de contribuție la sistemul de pensii), punctele de stabilitate și punctele pentru perioade asimilate și necontributive, cum ar fi anii de armată, șomaj sau facultate, care valorează 0,25 puncte pentru fiecare an. De asemenea, Legea nr. 118/2010 a schimbat denumirea pensiei sociale minime garantate în indemnizație socială pentru pensionari, iar termenii se referă acum la același beneficiu, conform Antena 3 CNN.