Schimbări la plata taxelor. Măsura care intră în vigoare în 2025

Schimbări la plata taxelor. Măsura care intră în vigoare în 2025Sursa foto: Pixabay

Anul 2025 vine cu o modificare și în sistemul judiciar, care îi va ajuta pe cei care nu au cunoștințe digitale pentru a-și plăti taxa de timbru. Camera Deputaților, care este for decizional, a adoptat o propunere legislativă care are drept obiectiv deschiderea unor ghișee în sediile instanțelor de judecată, la care cei care au de plătit taxe judiciar de timbru să poată face plata acestora în numerar.

În expunerea de motive se arată că nu toate persoanele au posibilitatea de a plăti prin cont taxa de timbru şi, până nu demult, această taxă era achitabilă, în numerar, la sediul instanţelor: „Se revine asupra acestei situaţii, fiind un lucru benefic pentru accesul la justiţie".

Taxele judiciare de timbru. Legea intră în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial

Concret, legea prevede includerea în modalităţile de plată a taxelor judiciare de timbru, prin încasarea acestora în numerar, de debitorul taxei la ghişeele deschise la sediile oricărei instanţe judecătoreşti. Ulterior, aceste sume de bani se transferă, la sfârşitul zilei lucrătoare, în contul distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru", al unităţii administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţă, ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social.

Txa de timbru, taxe, procese

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru revin în sarcina debitorului taxei. Sfârşitul zilei lucrătoare coincide atât pentru instanţe cât şi pentru instituţiile publice/financiar bancare prin care se face transferul. Recomandăm reglementarea unui alt termen care să permită operarea transferurilor", se arată în motivarea amendamentului”, se stipulează proiectul de lege. Legea va intra în vigoare la 60 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României.

„Mulți află în instanță că au de plătit o taxă de timbru”

Președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare ”Dicasterial”, Cătălin Trăistaru, a explicat, pentru avocatnet.ro, că inițiativa va fi de folos persoanelor care nu au cunoștințe nu numai în sfera digitală, dar și juridică. „Mulți află în instanță că au de plătit o taxă de timbru, iar achitarea acesteia presupune deplasarea în localitatea de domiciliu.

Pe de altă parte, trebuie să știți că această facilitate există și în momentul de față, unele instanțe având în incintă oficii poștale, unde taxa de timbru poate fi plătită. Evident, trebuie lămurită problema gestionării acestor puncte de încasare a taxelor de timbru dar, în ansamblu, facilitarea achitării pe loc a acesteia va fi în beneficiul multor justițiabili. Un astfel de sistem a mai existat, ulterior s-a renunțat la el. Totuși, să nu uităm de beneficiile digitalizării, care înseamnă nu numai rapiditate, dar și o importantă economie de bani”.

Nivelul taxelor judiciare de timbru, redus în unele situații

Divorț

Sursa foto: Pixabay

Reamintim că, în luna octombrie, Camera Deputaților a adoptat, în unanimitate, și proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Astfel, se va reduce la jumătate nivelul taxelor judiciare de timbru în cazul partajului propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia, la valoarea masei partajabile, precum și în cazul bunurilor supuse partajului, al creanțelor pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună.

Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se taxează în funcție de valoarea bunurilor, prin aplicarea unui procent cuprins între 1% și 8%. De asemenea, se reduc la jumătate taxele judiciare pentru acele situații de divorțîn care cererea vine din partea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. O reducere similară se va aplica și pentru alte cereri care nu sunt accesorii unei cereri de divorț și au ca obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, cheltuieli de creștere și educare a copilului etc.

Ce taxe sunt în prezent

În prezent, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puţin de 20 lei; b) între 501 lei şi 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei; c) între 5.001 lei şi 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei; d) între 25.001 lei şi 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei; e) între 50.001 lei şi 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei; f) peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.