Când mori, corpul devine „un deșeu, un coș de gunoi”. În ce vor să ne îngroape ecologiștii? Nu vă puteţi imagina
- Antonia Hendrik
- 19 noiembrie 2021, 06:14
Nici moartea nu va mai fi ce-a fost pentru că a apărut „sicriul viu”, din ciuperci, care se descompune în șase săptămâni, faţă de 20 de ani cât durează un sicriu obișnuit de lemn.
Sicriul din ciuperci ajută și la descompunerea organismului, grăbind procesul prin care natura poate absorbi substanțele nutritive ale defunctului, iar ciupercile au abilităţi de descompunere miraculoase.
De la carton la plastic, de la combustibil de rachetă la azbest, ciupercile pot devora orice. Tocmai de aceea, ar putea descompune cu uşurinţă şi un cadavru uman, spune inventatorul olandez Bob Hendrikx.
Ciupercile, spune Hendrikx, „sunt cunoscute drept cele mai mari reciclatoare din lume”
Acestea transformă materia organică moartă într-o nouă viață prin plante, de ce nu folosim asta, mai spune inventatorul.
Și actorul Luke Perry, cunoscut din celebrul serial Beverly Hills, 90210, care a murit în 2019, a fost îngropat într-un „costum ciupercă” conceput pentru a-i descompune corpul. Dar folosirea acestei metode de a băga corpul într-un „sicriu viu” este o abordare nouă.
Bob Hendrikx se folosește de puterea fungilor ca să creeze o alternativă pentru sicriele tradiţionale de lemn. „Coşciugul viu” la care lucrează el se poate descompune în 6 săptămâni în loc de 20 de ani, cât durează pentru un coşciug tradiţional, şi mai şi grăbeşte procesul de descompunere a cadavrului şi pe cel prin care natura absoarbe nutrienţii proveniţi de la cadavru.
„Ce mă frustrează este că atunci când mor, poluez plantea. Sunt deşeu”
Şi continuă: Procesul actual de înmormântare duce la poluarea solului şi la emisii de CO2. Am creat un proces super-industrializat pentru cel mai natural proces din lume”, a spus Hendrikx, care descrie corpul uman drept „un coş de gunoi umblător plin cu 219 substanțe chimice”, explică el.
Cât cost un astfel de coşciug
„Living Cocoon”, cosciugul bio al companiei lui Hendrikx, Loop, e făcut dintr-un miceliu crescut în laborator, bucăţele de lemn şi ingrediente secrete puse într-o matriţă şi crescute în forma unui sicriu timp de o săptămână. Hendrikx spune că acesta se poate descompune în 45 de zile, iar un coşciug de acest gen costă €1,495.
Până acum, în jur de 100 de înmormântări au avut loc în „Living Cocoon”, în Olanda, Germania şi Belgia. După spusele lui Hendrikx, legislaţia din unele ţări europene e mai permisivă pentru coşciugul dezvoltat de el. „E o piaţă super-conservatoare, aşa cum a fost dintotdeauna”, a mai adăugat acesta, potrivit CNN.