Când legislația lasă să ne cadă clădirile în cap

Când legislația lasă să ne cadă clădirile în cap

Pompierii au venit degeaba, iar două primării caută soluții ca să protejeze trecătorii

Marți seara am primit la redacție o fotografie de la intervenția unor pompieri la o adresă de pe strada 11 Iunie din Capitală. Zonă extrem de circulată, înspre intrarea în Parcul Carol. Ni se semnala că pompierii au fost chemați ca să intervină asupra unui pericol iminent.

Copertina de deasupra intrării în clădire, un soclu de lemn acoperit cu țiglă, s-a desprins de fațadă și riscă să se prăbușească peste trecători. Intervenția nu s-a putut face, ne semnala cititorul. Am plecat pe firul lucrurilor și am încercat să aflăm ce s-a întâmplat. Deocamdată, situația descoperită pare de râs, dacă n-ar fi de plâns. Patru instituții încearcă să găsească soluții de rezolvare, până ce nu moare vreun om.

Pericolul copertinei a fost sesizat de un echipaj al Poliției Locale, din Primăria sector 4. Au apelat la colegii din Poliția română și, împreună, au mers la adresa de pe 11 Iunie. Au aflat de la un locatar că imobilul este în litigiu, că el a fost proprietar dar că acum se judecă cu actualul proprietar, care e plecat în străinătate. Polițiștii au delimitat locul periculos cu bandă și au mers la Poliția Locală București. Zona 11 Iunie e o zonă protejată și e de competența Primăriei Capitalei.

Polițiștii PMB au luat legătura cu pompierii, solicitându-le intervenția. Echipajul a venit, a constatat, dar pompierii s-au retras spunând că nu pot da jos copertina dacă nu au acceptul proprietarului. Iar proprietar cu acte în reglulă nu există.

Am aflat că polițiștii de la Locală sector 4 au reușit să vorbească la telefon cu proprietarul aflat în străinătate, iar acesta a spus că va da jos copertina când se va întoarce. Aici intervine din nou legislația. Ca să dărâme copertina, omul trebuie să ia autorizație de demolare de la primărie. Autorizația, însă, nu i se poate da fiindcă nu e proprietar cu acte în regulă, procesul său nefiind finalizat. Iar dacă demolează copertina fără autorizație, primăria e obligată să-l amendeze. Va accepta asta omul?

În acest moment, se caută soluție pentru rezolvare. Poate că, totuși, pompierii vor considera că e o situație de urgență și, fie vor da jos copertina înainte de a se produce o nenorocire, fie vor pune o proptea serioasă, ca să îndepărteze pericolul până la sosirea așa-zisului proprietar.

Ne puteți urmări și pe Google News