Politica
Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre campania pro vaccin. ,,Ne vor obliga!"
- Cătălina Moisoiu
- 18 noiembrie 2020, 20:52
Călin Popescu Tăriceanu a adresat miercuri, printr-o postare pe Facebook, o întrebare românilor, referindu-se la o așa zisă ,, campanie forțată" de vaccinare împotriva COVID-19.
,,Aș vrea să vă întreb direct. Credeți că guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ne forțeze să ne vaccinăm sau vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie facultativă?", este întrebarea lansată miercuri de Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.
,,Pare din ce în ce mai clar că guvernul Iohannis-Orban va introduce o campanie forțată de vaccinare împotriva COVID-19! Desele întâlniri cu conducătorii armatei, insistența cu care se vorbește de o „campanie de vacccinare” mă fac să cred că ne vor obliga să ne vaccinăm! Numirea unui medic militar drept coordonator al campaniei de vaccinare pare să confirme această ipoteză!", a scris Tăriceanu.
,, O să devenim niște cobai"
,,Eu fac parte dintr-o generație care a fost vaccinată în perioada copilăriei. Cred că vaccinurile au fost eficiente și m-au ferit de cele mai frecvente boli. Dar vremurile sunt altele acum. Atunci erau niște vaccinuri care au fost folosite ani și ani la rând, chiar și de părinții noștri. Astăzi ni se flutură ideea unor vaccinuri care cred că sunt insuficient testate. Adică pare că ne împing să devenim niște cobai.", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Recomandările noastre