Calendar Ortodox, 3 iunie. Sfântul Mucenic Luchilian. A fost bătut şi spânzurat pentru că nu s-a lepădat de Dumnezeu

Calendar Ortodox, 3 iunie. Sfântul Mucenic Luchilian. A fost bătut şi spânzurat pentru că nu s-a lepădat de Dumnezeu

Sfântul Mucenic Luchilian este prăznuit la data de 3 iunie în Calendarul Ortodox. Sfântul Mucenic Luchilian a fost preot păgân în templele idolești în timpul împăratului Aurelian. Când Domnul Nostru Iisus Hristos l-a luminat a primit Sfântul Botez s-a lipit cu tot sufletul și de dragostea lui Hristos. El era deja bătrân când s-a lepădat de idoli și s-a întors la Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos.

În temniţă i-a cunoscut patru tineri, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie, pedepsiți că erau creștini

După aceea a fost băgat în temniţă, apoi iarăşi scos în faţa comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii pe care i-a găsit în temniţă, dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui.

Tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Păgânii au prins de veste și au adus-o la judecată a au bătut-o fără milă, au întemnițat-o și au aruncat-o în foc, din care a ieșit nevătămată. și-a primit coroana muceniciei în același loc ca și Luchinian, mulțumindu-i lui Dumnezeu.

Troparul Sfântului Mucenic Luchilian. Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Luchilian: Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare Ceata cea cu numărul de cinci a sfinților mucenici cea strălucită, care luminează Biserica lui Hristos, adunându-ne astăzi, să cinstim sfânta prăznuirea pomenirii lor, bucurându-ne; căci ca niște tari pătimitori și slugi ale lui Hristos stându-i înainte, neîncetat se roagă pentru noi toți, potrivit calendar-ortodox.ro.

Tot în această zi, se face pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit şi pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).