Sfântul Mucenic Luchilian a trăit în secolul al III-lea în vremea împăratului roman Aurelian, fiind mult timp preot la templul păgân din Nicomidia (Asia Mică).

Către bătrânețe, însă, înțelegând că învățătura păgână, în slujba căreia se afla, este greșită, s-a convertit la creștinism, botezându-se.

Prin învățătura sa, Luchilian a adus și pe alți păgâni pe calea credinței creștine. Pentru aceste fapte, el a fost pârât de către păgâni și dus înaintea judecătorului și conducătorului Nicomidiei, Silvan, în timpul persecuției creștinilor poruncite de Aurelian (270-275).

Pentru că a refuzat propunerile lui Silvan de a se lepăda de Hristos și a se întoarce la păgânism, Luchilian a fost supus la numeroase suplicii, după care a fost aruncat în temniță.

Aici a mai cunoscut încă patru tineri creștini închiși: Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, pe care i-a întărit în dreapta credință și în suportarea chinurilor.

După câteva zile, tuscinci au fost aruncați într-un cuptor înroșit, însă, prin mila lui Dumnezeu, au ieșit nevătămați din cuptor.

Văzând această minune, Silvan i-a condamnat la moarte, trimițându-i în orașul Vizantia, pentru a-și primi pedeapsa.

Aici, Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie au primit moarte martirică prin sabie, iar Sfântul Luchilian a fost ucis pe cruce, fiindu-i bătute piroane în tot corpul .

Trupurile lor au fost îngropate cu cinste de o fecioară din Nicomidia, pe nume Paula.

Aceasta rămăsese orfană de ambii părinți. Toată averea pe care o moștenise a folosit-o pentru a-i ajuta pe cei întemnițați cu hrană, haine și medicamente.

După îngroparea mucenicilor, Paula s-a întors în Vizantia pentru a propovădui învățătura creștină și pentru a ajuta pe cei nevoiași.

A fost însă prinsă de păgâni și dusă la judecată, a fost chinuită, pentru ca, în final, să primească și ea moarte martirică, fiind decapitată.