Bursa de Valori București a închis pe roșu prima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București a închis pe roșu prima ședință de tranzacționare a săptămâniiBursa de Valori București. Sursă foto: Facebook

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, în condițiile în care valoarea totală a schimburilor a depășit 136,99 milioane de lei, echivalentul a 26,90 milioane de euro.

Indicii principali au închis pe roșu

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,40%, până la nivelul de 29.172,00 puncte. Indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a consemnat o scădere similară. Totodată, indicele extins BET-XT, care urmărește cele mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin de 0,42%, iar indicele BET-FI, al societăților de investiții financiare, s-a depreciat cu 1,21%.

Indicele BET-BK, considerat reper pentru randamentul fondurilor de investiții, a închis în scădere cu 0,34%. În același timp, indicele BET-NG, care urmărește evoluția companiilor din energie și utilități, a coborât cu 0,21%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, s-a depreciat cu 0,54% față de ședința precedentă.

Indici bursieri BVB

Indici bursieri BVB. Sursă foto: Facebook

Cele mai tranzacționate acțiuni la Bursa de Valori București

Cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Fondului Deschis de Investiții BT Index România, cu un rulaj de 23,03 milioane de lei.

Au urmat acțiunile Banca Transilvania, cu tranzacții în valoare de 19,07 milioane de lei, și cele ale OMV Petrom, cu 14,55 milioane de lei.

Cele mai mari creșteri și scăderi de la Bursa de Valori București

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Rompetrol Rafinare, care au crescut cu 5,17%, urmate de acțiunile Bursei de Valori București, cu un avans de 2,67%, și de cele ale Premier Energy, care au urcat cu 2,38%.

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Comcm Constanța, cu un declin de 14,13%, Bermas, cu 4,96%, și Fondul Deschis de Investiții BT Index România, care a scăzut cu 4,08%.