Bulgaria, prinsă între o criză politică și una bancară

Bulgaria, prinsă între o criză politică și una bancară

Atacurile speculative asupra a două bănci bulgare s-au suprapus tensiunilor politice interne, totul culminând cu anunțul organizării de alegeri anticipate la toamnă.

Comisia Europeană a răspuns ieri prompt la apelul la ajutor lansat de Bulgaria după atacurile speculative asupra băncilor sale care au stârnit panică în rândul populației. Vineri, Banca Centrală a Bulgariei a denunțat „o încercare de a destabiliza statul” printr-un atac asupra sistemului bancar, după trimiterea de mesaje pe internet în care se afirmă că First Investment Bank, a treia mare bancă a țării, și Banca Comercială, a patra, se află în dificultate financiară. Trimiterea acestor mesaje, sub formă de emailuri și SMS-uri, a provocat o stare de panică la Sofia, unde clienți îngrijorați au asediat ghișeele acestor bănci.

În replică, Comisia Europeană a aprobat ieri cererea Bulgariei privind o linie de credit de 3,3 miliarde de leva (2,30 miliarde de euro) pentru sprijinirea băncilor care se confruntă cu un atac speculativ, potrivit agenției Reuters. Sistemul bancar din Bulgaria este bine capitalizat și are un nivel ridicat de lichidități comparativ cu alte state, dar, din motive de precauție, Bulgaria a adoptat măsuri de majorare a nivelului lichidităților și de a-și proteja sistemul financiar, apreciază Comisia Europeană.

Coincidențe stranii

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii de la Sofia au făcut apel la cetățeni să nu intre în panică și să-și retragă economiile în momentul în care luni se vor redeschide băncile, după ce dificultățile cu care se confruntă două bănci importante au sporit temerile privind stabilitatea financiară a Bulgariei. „Nu există motive să cedăm panicii. Nu este o criză bancară, este o criză de încredere și un atac criminal”, a reacționat președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev.

Interesant este însă momentul în care această criză lovește în Bulgaria, la doar câteva zile după ce Polonia se zguduia sub scandalul unor interceptări scurse în presă și care au stânjenit oficialii de la Varșovia. Situația s-a liniștit după ce guvernul lui Donald Tusk a primit un vot de încredere. În Bulgaria însă, președintele Plevneliev a anunțat dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate pentru 5 octombrie. Atacurile speculative s-au suprapus unei crize politice interne prelungite, iar guvernul socialist a cedat în cele din urmă presiunilor publice.