Buget de 50 de MILIOANE de EURO pentru industria cinematografică. Un proiect poate câștiga și 10 milioane de euro

Buget de 50 de MILIOANE de EURO  pentru industria cinematografică. Un proiect poate câștiga și 10 milioane de euro

Guvernul a adoptat astăzi, printr-o Hotărâre, o schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice.

Această schema de ajutor de stat este multianuală, se va derula până la sfârșitul anului 2020, și va avea un buget anual de 50 de milioane de euro.

Potrivit acestui proiect, vor putea fi acoperite până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producția de film realizate pe teritoriul României, în următoarele condiții:

1.Alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziția, închirierea, fabricarea de bunuri și/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film și producție de film în România, precum și cu onorariile, salariile și alte plăți către persoane fizice, aferente implementării proiectului;

2. Alocări financiare nerambursabile în cuantum de 10% peste alocarea de bază (de 35%), cu condiția promovării turistice a unei zone geografice, a unui oraș sau a României, în cadrul producției cinematografice.

 Aceste alocări financiare se acordă în condițiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României.

 Pot beneficia de această formă de sprijin întreprinderile române sau străine înregistrate, care îndeplinesc cumulativ o serie de condiții, între care realizarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului în valoare totală de cel puțin 100.000 de euro, dovedirea caracterului de produs cultural al proiectului și faptul că acesta îndeplinește condițiile de eligibilitate aprobate prin ordin de președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

 Ajutorul de stat se acordă pentru producția de filme, indiferent de mediul prin care sunt exploatate, precum filme de ficțiune de scurt și mediu metraj, seriale de televiziune, filme destinate distribuției direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de support, documentare artistice, filme de animație.

 Valoarea maximă a ajutorului de stat nu poate depăși 10 milioane de euro pentru fiecare proiect finanțat din această schemă.

 Schema de ajutor de stat va fi pusă în aplicare de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, care va aproba ulterior publicării în Monitorul Oficial a acestei Hotărâri, documentația necesară și testul de eligibilitate.

Pentru asigurarea transparenței, Comisia Națională de Strategie și Prognoză va publica pe site textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului annual/total al schemei, precum și formatul documentelor necesare pentru accesare.

Prin promovarea aceste scheme de ajutor de stat, Guvernul își propune stimularea producției de filme, prin încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției și distribuirii filmelor românești sau realizate cu participare românească.

 Introducerea de stimulente fiscale va aduce beneficii industriei de film şi televiziune din România, prin sprijinirea formării profesionale la cel mai înalt nivel, promovarea producțiilor românești la nivel internațional și crearea de noi locuri de muncă în industriile creative.