"Bucuresti, esti fabulos!"

"Bucuresti, esti fabulos!"

Pet Shop Boys si-a incheiat turneul "Fundamental" la Sala Palatului.

Dupa 18 luni de concerte, Pet Shop Boys si-a incheiat duminica seara turneul de promovare a celui mai recent album, „Fundamental”, printr-un spectacol la Bucuresti. „Erau tristi, pentru ca fiecare dintre ei va merge acasa dupa mai bine de un an si jumatate in care au colindat lumea pentru concerte”, spune organizatorul spectacolului, Bogdan Enache, reprezentant Media Services Events.

Show-ul de la Bucuresti a fost, insa, un final sperat de echipa britanica si o bucurie pentru cei aproximativ patru mii de fani ai trupei adunati la Sala Palatului. O seara electro, asa cum a promis Chris Lowe, care a tinut in picioare inca de la prima melodie spectatorii, unii dintre ei purtand pe cap celebrele coifuri portocalii lansate prin 1993, odata cu piesa „Can You Forgive Her”, sau ciupercile albastre amintind de clipul piesei „Go West”.

Retro contemporan si costume Dior

Sound contemporan asigurat de Chris, „baiatul cu vesta fluorescenta” gen disco ‘80, armonizand constanta retro din vocea lui Neil Tennant, aparut pe scena intr-un costum de lord englez adaptat in varianta de cabaret.

Criticati uneori pentru show-urile statice si fara decoruri spectaculoase, britanicii continua sa respecte estetica minimalista (consiliati de scenograful britanic Es Devlin, care a asigurat decorul spectacolului) cu multa grija pentru anumite detalii, dintre care cele legate de imagine par a fi cele mai importante.

Proiectiile de pe ecranul montat pe scena, fie un montaj de la funeraliile Printesei Diana (pentru piesa „Dreaming of The Queen”) sau imagini ale iernii rusesti pentru piesa „Numb” (inclusa pe coloana sonora a filmului „Crucisatorul Potemkin”, relansat cu o muzica actuala), au dat noi semnificatii stilului, considerat de multe ori rece si nepasional, al lui Neil Tennant.

Pentru show-ul „Fundamental”, Chris si Neil au fost secundati si de o echipa de dansatori care au schimbat, alaturi de backing vocals, nenumarate costume si roluri, in configuratii cu atat mai spectaculoase cu cat tematicile contemporane abordate de cel mai recent album al trupei s-au dovedit o buna sursa de inspiratie pentru John Galliano, stilistul casei Christian Dior, care a asigurat intreaga vestimentatie pentru acest turneu.

SPECTACOL O noua "era" PSB

Intr-un show care a imprumutat din reprezentatiile de teatru sau cele de opera, pe scena au defilat soldati sovietici, cowboy plini de paiete sau nazisti aurii, cu pieptul plin de decoratii stilizate. Un punct maxim al spectacolului a fost, macar si judecand numai dupa vestimentatie, piesa „Always on My Mind”, in cursul careia cei de pe scena au schimbat mai bine de zece costume intr-o gama gay-exotic multicolora, accesorizate extravagant cu boscheti de trandafiri pe post de palarie sau ochelari retro in forma de inimioare. Coregraful britanic Hakeem Onibudo a imaginat pentru acest show remarcabile reprize de dans street-urban, adaptate „electro” in varianta Pet Shop Boys.

„Bucuresti, esti fabulos!”, a spus Neil la final, dupa care, Pet Shop Boys a prezentat in premiera un montaj video dedicat lui Dainton Connell, managerul trupei, care a murit la Moscova la inceputul lui octombrie. Filmul a insotit piesa „Being Boring”, cantata de Neil cu vocea vadit schimbata de emotie.

DISCO '80

Aplauze pentru PSB Succesele vechi, piesele cu care Pet Shop Boys vindea prin ‘90 mai bine de 50 de milioane de albume in toata lumea (aproape egalandu-l, la vremea aceea, pe George Michael), au fost primite cu valuri de aplauze, fie ca a fost vorba de „Se a vida e”, „Domino Dancing” sau „Dreaming of The Queen”, pana la mai modestul „Suburbia”, doar locul 8 in topurile britanice in 1986, si „Flamboyant”, care le-a adus un pretios loc 12 in 2004.

Pentru cel mai recent album, „Fundamental”, Pet Shop Boys a trecut de la obsesia pentru cumparaturi sau iubirile interesate, despre care vorbesc piese precum „Shopping”, „Rent” sau „Opportunities”, spre politic sau social. Noul single „Integral” este un protest la adresa modului in care guvernele ingradesc libertatile civile ale oamenilor, iar „The Sodom and Gomorrah Show” - o poveste cu o morala simetric opusa povestii din Biblie, asa cum spuneau cei doi, o piesa in care lumea Pet Shop Boys nu e distrusa, pentru ca oamenii sunt buni si se iubesc.

Cititi si:

Pet Shop Boys, la teledonul Mihaelei

Ne puteți urmări și pe Google News