La niciun an de la cununia civilă, Simona Halep și Toni Iuruc au ales să divorțeze. Motivul ar fi distanța prea mare dintre ei având în vedere că sportiva este plecată foarte mult din țară.
Simona Halep și Toni Iuruc se despart la mai puțin de un an de la cununia civilă. Potrivit unor surse citate de ProSport decizia divorțului a fost luată de comun acord, iar motivul care a dus la despărțire ar fi programul încărcat al tenismenei. Acesta este mai mereu plecată din țară, iar acest lucru ar fi dus la o ruptură între ei.
Simona Halep și Toni Iuruc erau împreună din anul 2019. S-au afișat prima dată în public ca și cuplu la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, atunci când românca a câștigat marele trofeu.
Vor divorța la notar
Potrivt sursei citate, Simona Halep și Toni Iuruc ar urma să se prezinte chiar joi la un notar public pentru a pune capăt mariajului. Cei doi parteneri nu vor avea de împărțit nimic, deoarece au avut o înțelegere în momentul căsătoriei ca fiecare să își pătreze bunurile proprii în caz de separare.
Se pare că ruptura dintre cei doi s-a produs mai demult, dar părinții tenismenei ar fi insistat ca ei să încerce să își salveze relația. Simona Halep și Toni Iuruc au fost împreună într-o vacanță în Grecia însă lucrurile nu s-au schimbat.
Vetea divorțului i-a șocat pe mulți dintre apropiații cuplului mai ales că Simona Halep și Toni Iuruc aveau programată cununia religioasă în 13 noiembrie. Petrecerea de nuntă trebuia să aibă loc la Cazinoul din Sinaia în prezența a peste 300 de invitați, potrivit prosport.ro
A mai fost căsătorit de două ori
Toni Iuruc a mai fost căsătorit de două ori, dar ambele mariajele au eșuat. De fiecare dată, Toni Iuruc a fost cel care a înaintat actele de divorț. Și asta pentru că ar fi fost trădat de soții.
Cea de-a doua soție ar fi fost însărcinată în cinci luni, în momentul despărțirii. Și din câte se pare, actualul soț al Simonei Halep nu a recunoscut copilul.