Bologna s-a calificat în finala Cupei Italiei. Adversara va fi echipa AC Milan
- Antonia Hendrik
- 25 aprilie 2025, 08:26
Bologna FC Milan. Sursa foto: FacebookBologna s-a calificat în finala Cupei Italiei, obținând o victorie în retur cu 2-1 împotriva lui Empoli. AC Milan a fost prima echipă care s-a calificat în marea finală.
Bologna va juca finala cu AC Milan
Bologna a atacat încă din minutul 7. O centrare impecabilă a lui Moro l-a găsit pe Fabbian în interiorul careului, iar acesta a trimis mingea în plasă cu o lovitură de cap de neoprit.
Oaspeții au început să își revin, iar în minutul 33, Kovalenko a profitat de o eroare în apărarea celor de la Bologna. După o respingere, mingea a ajuns la mijlocaș, care a marcat fără ezitare din interiorul careului.
Pe lângă asigurarea calificării, Bologna a dorit cu ardoare să câștige și meciul. În minutul 87, Dallinga a înscris cu o lovitură de cap imposibil de apărat, din centrarea lui Lykogiannis, într-o fază similară cu cea a primului gol.
Când se va juca finala Cupei Italiei
Așadar, după un meci captivant, Bologna s-a calificat, joi seară, în finala Cupei Italiei. Echipa a câștigat meciul de retur, desfășurat pe teren propriu, cu 2-1, având deja o victorie în prima manșă, cu 3-0.
În această partidă, au marcat Fabbian în minutul 7 și Dallinga în minutul 86 pentru Bologna, iar Kovalenko a înscris în minutul 33 pentru echipa învinsă.
În finală, Bologna va întâlni echipa AC Milan, care a învins Inter Milano în semifinale (1-1 în tur, 3-0 în retur). Ultimul act al Cupei Italiei este programat pentru 14 mai, la Roma.
Prin urmare, Bologna a reușit să se califice pentru a treia oară în istoria sa în finala Cupei Italiei, după ce a câștigat anterior două trofee în sezoanele: 1969/1970 și 1973/1974.
Echipele de start în meciul Bologna - Empoli
Bologna: Ravaglia - De Silvestri, Beukema, Lucumi, Lykogiannis - Freuler, Moro - Orsolini, Fabbian, Cambiaghi - Dallinga Rezerve: Skorupski, Bagnolini, Erlic, Calabria, Miranda, Pedrola, Pobega, Odgaard, Aebischer, Dominguez, El Azzouzi, Ndoye, Dominguez, Castro.
Empoli: Seghetti - De Sciglio, Marianucci, Tosto - Ebuehi, Kovalenko, Bacci, Cacace - Konate, Sambia - Solbakken Rezerve: Silvestri, Brancolini, Asmussen, Baralla, Campaniello, Colombo, Di Leva, Goglichidze, Gyasi, Henderson, Moray Antrenor: Roberto D'Aversa.
Merciul s-a jucat pe stadionul Renato Dall'Ara (Bologna). Arbitrul meciului a fost Matteo Marcenaro, potrivit gsp.ro.

