Blocuri de locuințe pentru vatmani, la Timișoara

Blocuri de locuințe pentru vatmani, la Timișoara

Regia Autonomă de Transport se transformă în jucător pe piața imobiliară, la Timișoara. RATT va cheltui peste 10 milioane de euro pentru a construi un mini-cartier de blocuri în care vor locui vatmanii.

Vor fi șapte blocuri de 10 etaje, cu câte 55 de apartamente fiecare, în total 390 de unități locative. Oficial necesitatea acestei investiții e aceea de a asigura locuințe de serviciu vatmanilor, șoferilor și conductorilor de vaporetto din Timișoara. Reprezentanții RATT au susținut că au probleme de personal pentru că posturile sunt neatractive financiar. În contextul în care 60% din bugetul RATT e subvenționat de la bugetul local, de Primăria Timișoara, deci salariile nu pot fi majorate, solușia conducerii Regiei a fost să le dea locuințe de serviciu moderne și cu facilități, angajaților.

Blocurile RATT vor fi construite tot din banii publici, în apropierea sediului instituției. Dacă în ședința de Consiliu Local trecută toți consilierii s-au opus ideii, ieri, proiectul a fost votat. Conform proiectului de hotărâre, fiecare apartament ca avea propria parcare, vor fi și zone verzi. Municipalitatea finanțează în primă fază realizarea unui studiu de oportunitate.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News