Am avut recent o lungă discuție cu un număr de prieteni britanici, profund ancorați atât în realitățile din Regat, cât și în cele ale Uniunii Europene și în analiza evoluțiilor curente ale lumii contemporane.
Susținători ai menținerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, votanți „Remain” la referendumul pentru Brexit, ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, ei au îmbrățișat, însă, o poziție inedită în raport cu perspectiva unui nou referendum pe această temă, bazat, în cea mai mare măsură, pe ideea că fiecare popor are nevoie să-și trăiască propriile victorii și eșecuri pe deplin pentru a putea învăța din ele. Mărturisesc că discuția m-a făcut să reflectez și să-mi schimb abordarea inițială față de această perspectivă a unui nou referendum pentru anularea Brexit.
Practic, idealizând o lume de bilboard, în care fiecare reclamă vinde fericirea, realizările și prim planul atenției publice, perfecțiunea absolută pe care nici măcar actorii din acele reclame nu o ating în viața de toate zilele, aceste acțiuni au transformat lumea în ceea ce nu este și fiecare individ așteaptă doar binele, fericirea, succesul și recunoașterea absolută din partea celor din jur, negând eșecul. Ca în celebrele filme hollywoodiene care au substratul moralizator al luptei binelui cu răul, cu câștigul inevitabil al binelui – absolutizat ca valoarea și edulcorat ca imagine – de unde happy end-ul caracteristic, tot așa și viața noastră de zi cu zi e mai degrabă cultivată ca plutind în prea multe rozuri și prea puține griuri și nuanțe reci. Or fiecare popor e condamnat, din când în când, să-și trăiască propriile eșecuri până la capăt pentru a învăța din ele.
Asta nu înseamnă că marile minți, moraliștii și personalitățile profunde și analitice nu avertizează, nu pun în garda lumea, nu încearcă să-și convingă politicienii, conducătorii și compatrioții de eșecul inevitabil către care se îndreaptă. Nici pe departe. Vocile clare, limpezi și raționale ale intelectualilor și specialiștilor de marcă, ale experților într-un domeniu sau altul, au însă soarta pe care a avut-o vocea biblică a lui Ion care propăvăduia în Pustie anunțând sosirea lui Mesia. Însă o asemenea voce e inutilă atunci când, un întreg popor, a ajuns la un moment de cumpănă, în care o majoritate crede – în mod fals, cel mai adesea - că e bine să greșească și să persevereze spre un eșec major, iar acest mecanism autodestructiv, altfel, suicidar nu rareori, nu mai poate fi blocat. Și atunci înseamnă că experiența eșecului este necesară poporului în cauză tocmai pentru a putea progresa, pentru a se putea perfecționa, are nevoie de o referință de această natură, care să servească în viitor pentru a bloca din fașă alunecarea nesănătoasă a tendinței generale, susținută de public, către dezastru. E nevoie de lecția eșecului până la capăt.
Ne puteți urmări și pe Google News
E o construcție atât morală, cât și filosofică și istorică aceea a destinului națiunilor. Evident că o asemenea dezbatere se susține atât timp când acceptăm ipoteza că națiunile, instituțiile, societățile, comunitățile, popoarele pot învăța. Învață din propriile greșeli. Oameni da, știm, pot învăța. Au mecanismele logice, instrumentarul mental și condiționarea eșecului și a costurilor, a elementelor care dor, ce pot duce la învățare în modul cel mai neplăcut cu putință. Dar pot popoarele sau comunitățile, societățile în orice formulă, să învețe? E o întrebare deschisă, care excede extrapolarea mecanică de la individ la mulțime. Dar, pentru motivația demonstrației noastre, să acceptăm această ipoteză de lucru.
E motivul pentru care spun astăzi că ideea unui nou referendum nu e de bun augur și nu va avea loc un nou exercițiu de acest fel până la consumarea Brexit-ului. Și nu pentru că premierul Marii Britanii nu-și dorește, sau pentru că Parlamentul britanic nu mai poate cenzura azi nici măcar forma acordului final de Brexit. Nu. Ci pentru că nu s-au aplicat și împlinit, încă, consecințele referendumului originar și Marea Britanie nu a ieșit încă din Uniunea Europeană.
Apoi pentru că, în ciuda unei majorități care ar vota astăzi să rămână, și a unei alte majorități și mai importantem care ar vota astăzi să se organizeze un nou referendum pentru Brexit, Regatul Unit nu a trecut încă prin experiența deplină a gestului ieșirii din UE. Și atunci ar risca să nu cunoască eșecul, consecințele și mai ales să învețe din această opțiune a sa. Arc rea și frustrare și un sentiment de nemulțumire celor care au votat la început pentru Brexit și care perseverează în aceeași opțiune.
Este necesar ca Marea Britanie să treacă prin această experiență, să trăiască eșecul. Să cunoască situația unei țări cu o piață cât o zecime din piața comună care are pretenția că negociază mai bine și condiții mai avantajoasă decât Uniunea în întregul său. Că are portanță mai mare decât conclavul european. Da, păcatul trufiei se plătește, ca și cel al orgoliului excesiv exhibit. Să experimenteze faptul că memoria imperială, cu relevanța sa globală, s-a topit la decolonizare și că a rămas doar sindromul post-imperial care trebuie vindecat, odată cu revenirea la nivelul de ambiție al unei mari puteri, membru al Consiliului de Securitate, deținător al armei atomice, cu o cultură vastă și o populație educată, vârf în materie de studii universitare și cercetare, dar totuși un stat între multele state europene și state ale lumii, departe de memoria afectivă a marii puteri.
O experiență care va prii Marii Britanii, dar care ar putea fi binevenită și celorlalte state europene care ar visa retragerea(sau s-ar confrunta cu excluderea) din UE. Dar poate și unor puteri cu ambiții imperiale, care au pierdut coloniile și imperiul și trăiesc încă cu nostalgia tardivă generată de imaginea trecută a fostei măreții și a statutului de super putere globală. Aviz Rusiei, antrenată în mod excesiv în politica de mare putere și care riscă, prin acest comportament, izolarea totală, consumarea resurselor națiunii și implozia propriului popor și stat.
Recomandările noastre
