Blaga: Fiecare candidat cotizează la campanie cu 2500 de euro. VEZI ce spun şi alţi lideri ai ARD
- Laura Ciobanu
- 6 noiembrie 2012, 12:53
Campania electorală pentru fiecare candidat democrat liberal va costa în jur de 2.500 de euro, a declarat marţi preşedintele PDL Vasile Blaga.
Liderul democrat-liberal a subliniat că fondurile necesare susţinerii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie provin în cea mai mare parte din donaţii. "Toţi candidaţii participă cu sume modifice pentru campania electorală, pentru că nu avem alte surse (n.r. - de finanţare) decât donaţiile colegilor", a spus Blaga, conform Agerpres, la lansarea programului de guvernare al ARD pentru perioada 2013-2016.
Întrebat dacă suma la care va ajunge campania electorală pentru fiecare candidat PDL va fi asemănătoare cu cea anunţată de liberali, adică 2.500 de euro pe candidat, Vasile Blaga a replicat: "Va fi cam pe acolo, cred că nici mai mică, nici mai mare". La rândul său, Dan Cristian Popescu a spus că la Forţa Civică este 3.000 de euro. "Contribuţia financiară se referă la campania fiecăruia. Sunt sume comune, sunt câteva zeci de milioane. Eu am dat cred că 30 de milioane până acum, ceva de genul ăsta. La Forţa Civică este 3.000 de euro", a spus vicepreşedintele Partidului Forta Civica, potrivit Realitatea Tv care citează agenţia Newsin.
Şeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu a susţinut însă că fiecare candidat îşi susţine propria campanie, neexistând o condiţionalitate ,,pentru absolut nimeni". "Fiecare îşi susţine propria lui campanie, fiecare îşi suportă costurile de campanie. Nu există o condiţionalitate pentru absolut nimeni", a declarat Videanu. CITIŢI ŞI:
- Petre Roman: Fiecare liberal care candidează a cotizat cu 2.500 de euro