Bilanț COVID-19. Cât de gravă e situația pe 20 noiembrie? Am depășit 400.000 de cazuri

Bilanț COVID-19. Cât de gravă e situația pe 20 noiembrie? Am depășit 400.000 de cazuri

Bilanț COVID-19, 20 noiembrie. Grupul pentru Comunicare Strategică a transmis cifrele privind evoluția pandemiei de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. Situația în secțiile ATI este extrem de gravă. De altfel, încă de ieri, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că în Capitală nu mai sunt locuri la ATI, 15 pacienți fiind transportați la spitale din Iași, Botoșani și Bacău cu un avion militar.

România se apropie de 400.000 de cazuri de COVID-19 confirmate. Municipiul Constanța se închide de vineri seară, pe 20 noiembrie,  iar ultimele pe localități importante de pe lângă București care au intrat în carantină sunt București și Chiajna.

Rămâneți pe EvZ.ro ca să fiți la curent cu situația la zi a evoluției pe care coronavirus o are în România

UPDATE. Care este rata de pozitivare pe 20 noiembrie

9272 de cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore

Ne puteți urmări și pe Google News

160 de oameni au murit!

Rata de pozitivare a depășit 25%.

Adrian Marinescu, doctor Matei Balș: „Din păcate, este o situație grea. Mai ales în Capitală. Măsurile de restricție nu au efectele pe care le doream. Trebuie să ne gândim că din aceste cazuri, un procet are forme severe. Ținând cont că un pat la ATI se eliberează greu, ne dăm seama că nu facem față acestei situații, iar pacienții trebuie transferați”.

Bilanțul COVID-19 de pe 20 noiembrie, în cifre

Un număr de 9.272 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 36.453 teste la nivel naţional, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 278.676 de persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.844.732 teste. Dintre acestea, 36.453 au fost efectuate în ultimele 24 de ore - 21.299 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.154 la cerere.