Bilanț coronavirus, 12 iunie. Este în scădere numărul persoanelor care se află la ATI

Bilanț coronavirus, 12 iunie. Este în scădere numărul persoanelor care se află la ATISursa: Arhiva EVZ

Oficialii Ministerului Sănătății au făcut publice datele valabile pentru ziua de duminică, 12 iunie. Iată cum arată bilanțul, pe teritoriul țării noastre.

Numărul de persoane internate în unităţile sanitare de profil în secţii cu COVID-19 este de 457, cu 31 mai mult faţă de ziua anterioară, a informat, duminică, 12 iunie, Ministerul Sănătăţii.

Cum arată bilanțul prezentat de oficialii de la Ministerul Sănătății, duminică, 12 iunie

La ATI sunt internate 48 persoane, cu trei mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 48 de pacienţi internaţi la ATI, 44 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 44 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu trei mai mult faţă de ziua anterioară si zero la ATI, la fel ca în ziua anterioară

În ultimele 24 de ore a fost raportat un deces (femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă peste 80 de ani. Pacienta prezenta comorbidităţi şi era nevaccinată. Până în prezent, 65.714 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.

168 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 103 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 5.900 de teste, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 60 şi judeţul Prahova - 12. Conform informării oficialilor de la Ministerul Sănătății, 22 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.900 teste RT-PCR (754 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.146 la cerere) şi 4.009 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.151.961 teste RT-PCR si 10.174.413 teste rapide antigenice.

Câte cazuri de infectare s-au înregistrat de la începutul pandemiei

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.912.705 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 10 persoane au fost reconfirmate pozitiv.