O explicație a modului în care funcționează sondajele în Statele Unite oferită de Jean-Patrick Grumberg în Dreuz.

 

Când citesc sondajele publicate zilele acestea, care îl prezintă pe Joe Biden câștigător detașat în noiembrie, asta îmi aduce aminte de ceva: de seara în care Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din 2016.

Pe 17 octombrie 2016, CBS anunță că „diferența crește” între Hillary și Trump. Hillary îl depășește pe Trump cu 9%.

Pe 23 octombrie, CNN anunță că Hillary are 12% în fața lui Trump.

Pe 26 octombrie, The Hill anunță că Hillary Clinton „îl conduce” pe Donald Trump cu 14% la nivel național, într-un nou sondaj.

Pe 29 octombrie, Reuters titrează: „Cu 11 zile înainte de alegerile prezidențiale americane, candidata democrată Hillary Clinton îl devansează pe republicanul Donald Trump cu 15%.

Și cum soarta alegerilor este decisă de colegiul electoral, din cei 270 de mari electori necesari pentru victorie, Washington Post anunță în septembrie că Hillary are 244 de voturi, iar Trump 126.

Părea că Donald Trump nu mai are nici o șansă.

Într-adevăr, pe 22 octombrie, Reuters anunță că Hillary Clinton are 95% șanse de a fi aleasă.

Vă amintesc aceste cifre, deoarece, în cadrul cercetărilor mele pentru acest articol, am găsit mai multe articole ale unor ziariști care scriu astăzi că institutele de sondaj „nu s-au înșelat în 2016”.

Stânga consideră că nu trebuie niciodată să lase adevărul să-i strice propaganda.

Aveți așadat în minte faptul că institutele de sondare au greșit grav în 2016 (cu excepția Los Angeles Times, care, spre deosebire de alte organisme, întreabă totdeauna aceleași persoane).

Institutul Rasmussen a fost cel mai aproape de rezultatul corect.

Și trebuie să vă întrebați de ce nu își ajustează metodele. În două cuvinte: nu vor.

Cred că este important să vă explic cum se realizează sondajele.

Unele sondaje îi întreabă pe americani în general, ba chiar milioane de străini care nu au drept de vot, altele țintesc alegătorii înscriși care pot vota – dacă doresc – și, în fine, mai exacte, unele sondaje îi chestionează pe cei care „foarte probabil vor vota” (likely voters).

Doar sondajele realizate pe seama acestor likely voters se apropie de situația reală. Este inutil să întrebi pe cineva care nu este înregistrat sau nu are intenția de a vota: îți va da un răspuns pentru că îi pui o întrebare, dar răspunsul nu reflectă intenția sa.

Sondajele online nu valorează nimic: nimeni nu controlează cine răspunde și dacă o persoană sau un grup decide să-și mobilizeze toate contactele pentru a apleca masiv balanța într-o direcție, nimic mai simplu.

În plus, persoanele mai în vârstă nu răspund la sondajele online, ceea ce denaturează structural toate rezultatele într-o proporție importantă.

La fel, sondajele care îi sună pe oameni pe telefonul lor mobil exclud o proporție importantă a celor vârstnici: 29% dintre cei peste 65 de ani nu au mobil.

Aici este buba.

Cu caractere mici, la sfârșitul unora din sondaje, există o parte pe care nimeni nu o citește. Aici este indicat eșantionul folosit, adică numărul de Democrați, de Republicani și de Independenți chestionați.

Dacă întreb 250 de Democrați și 250 de Republicani dacă îl aprobă pe Donald Trump, nu voi avea același rezultat ca în cazul în care întreb 300 de Democrați și 200 de Republicani.

Totuși, exact asta fac institutele de sondare, și de aceea o dădeau pe Hillary învingătoare. Astăzi, Biden este cel care se află în frunte.

Sondajele îi favorizează așadar puternic pe Democrați.

Dar nu e totul…

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE