Biden anunță că este "pregătit" pentru un test nuclear nord-coreean. Mesajul pentru Kim Jong Un

Biden anunță că este "pregătit" pentru un test nuclear nord-coreean. Mesajul pentru Kim Jong UnJoe Bide4n. Sursa: EPA/JIM LO SCALZO / POOL

Joe Biden, s-a declarat duminică la Seul "pregătit" pentru un eventual test nuclear făcut de Coreea de Nord. Preşedintele american spune că este deschis totuși dialogului și a avut un mesaj ciudat pentru Kim Jong Un.

În cadrul vizitei făcute la Seul, Joe Biden a făcut câteva declarații despre Coreea de Nord.

"Suntem pregătiţi pentru tot ce poate face Coreea de Nord", a dat el asigurări, declarându-se "neîngrijorat" de un eventual test nuclear.

Întrebat de un jurnalist dacă are un mesaj pentru liderul nord-coreean, Kim Jong Un, preşedintele a răspuns laconic: "Bună ziua. Punct".

Un fel de a-l anunţa că Washingtonul rămâne deschis la dialog cu Coreea de Nord, chiar în lipsa reciprocităţii. Negocierile cu Phenianul sunt într-un punct mort de la eşecul unui summit în 2019 între dl Kim şi preşedintele american al vremii, Donald Trump.

Biden a părăsit Coreea de Sud duminică la începutul după-amiezii, îndreptându-se spre Japonia, alt mare aliat al Statelor Unite în regiune şi a doua etapă a primului său turneu în Asia în calitate de preşedinte. La Seul, el a făcut cunoştinţă cu omologul său Yoon Suk-yeol, un conservator pro-american venit la putere la începutul lui mai. Cei doi şefi de stat au discutat despre o intensificare a manevrelor lor militare comune pentru a contracara "zăngănitul de săbii" al lui Kim Jong Un.

A contracara un "atac nuclear"

Dl Yoon s-a referirt şi la desfăşurarea de către Statele Unite în ţara sa de "mijloace strategice" pentru a contracara "un atac nuclear". Aceste mijloace ar urma să includă "avioane de vânătoare şi rachete, spre deosebire de trecut când nu ne gândeam decât la umbrela nucleară pentru descurajare", a precizat el potrivit cotidianului La Libre Belgique.

Orice desfăşurare de arme de acest tip sau orice intensificare a manevrelor militare comune riscă să înfurie Phenianul care consideră aceste manevre repetiţii generale pentru invazie.

Serviciile de informaţii sud-coreene au avertizat că Coreea de Nord şi-a terminat pregătirile pentru a realiza un test nuclear, care ar fi al şaptelea din istoria sa şi primul de cinci ani. Nu este exclus ca acest test să se producă înaintea încheierii vizitei preşedintelui american în Asia. Sporind incertitudinile, Coreea de Nord, a cărei populaţie nu este vaccinată contra Covid-19, face faţă în prezent unei creşteri epidemice cu aproape 2,6 milioane de cazuri şi 67 de morţi, potrivit ultimelor cifre oficiale.

Democraţii şi autocraţii

Semn al ambiţiilor americane în regiune, Biden s-a referit într-o conferinţă de presă comuncă cu dl Yoon, la o "competiţie mondială între democraţii şi autocraţii" şi a declarat că regiunea Asia-Pacific este, în această competiţie, un câmp de bătaie esenţial.

"Am vorbit îndelung despre necesitatea de a face în aşa fel încât (această cooperare) să nu se limiteze la Statele Unite, Japonia şi Coreea, ci să includă tot Pacificul, din Pacificul de Sud şi din Indochina. Cred că (această călătorie) este o oportunitate, a declarat dl Biden.

China este principalul rival al Statelor Unite în această luptă geopolitică.

Înainte de a pleca din Seul, preşedintele american s-a întâlnit cu şeful constructorului auto Hyundai pentru a sărbători decizia gigantului de a investi 5,5 miliarde de dolari într-o uzină de vehicule electrice în Georgia, în sudul Statelor Unite. El i-a vizitat şi pe soldaţii americani şi sud-coreeni împreună cu dl Yoon, semn al "naturii cu adevărat integrate" a alianţei economice şi militare a celor două ţări, potrivit unui înalt oficial al Casei Albe.

În Japonia, el se va întâlni luni cu prim-ministrul japonez, Fumio Kishida, şi cu împăratul Naruhito, înaintea reuniunii QUAD de marţi, un format diplomatic pe care vrea să-l relanseze şi care reuneşte Statele Unite, Japonia, India şi Australia.(RADOR)