Bianca Ionescu: „M-am mutat de trei ori în doi ani de facultate” | Admitere 2016

Bianca Ionescu: „M-am mutat de trei ori în doi ani de facultate” | Admitere 2016

Bianca Ionescu, la fel ca alte mii de tineri veniți studii în București, a luat viața în piept, la propriu. Născută în Topoloveni, e studentă la Jurnalism

Nicăieri nu-i așa bine ca acasă și, oricât de mult își savurează libertatea, studenții trec prin experiențe plăcute sau neplăcute, care, de fapt, îi călesc pentru viață. După doi ani de facultate, Bianca se poate considera „veterană” în București. Așa că, la rugămintea noastră, ne împărtășește prin ce a trecut ca să găsească apartament cu chirie în București.

- Evenimentul zilei: Cum e viața departe de casă?

- Bianca Ionescu: La început mi-a fost foarte greu, pentru că… nicăieri nu-i ca acasă. Îmi sunam mereu părinţii şi le spuneam cât de mult îi apreciez acum, că nu mai sunt mereu lângă mine. A trebuit să mă confrunt cu tot felul de situaţii şi să învăţ să le depăşesc. A fost o provocare pentru mine inclusiv să învăţ să gătesc, dar cu timpul totul a devenit o obişnuinţă, iar acum sunt mândră de faptul că am devenit mai responsabilă.

„N-am vrut să aud de cămin”

-Ai ales să stai în chirie. De ce?

- Am ştiut că vreau să stau cu chirie, şi nu la cămin, dinainte să aflu că am intrat la facultate la Bucureşti pentru că am avut prieteni mai mari care mi-au povestit experienţele lor din cămine. Ulterior am şi mers în vizită la aceştia, într-un cămin de stat, şi m-am convins cu ochii mei: condiţiile de trai sunt jalnice şi nu mă feresc să o spun… cel mai rău a fost atunci când am văzut gândaci care se plimbau în voie prin cameră… Mai sunt şi căminele private, mai moderne şi mai îngrijite, dar preţurile sunt destul de ridicate, aşa că am preferat să închiriez un apartament împreună cu alte persoane, e mai convenabil.

- În București cererea e mare, a fost greu să găsești casă?

- Nu e tocmai greu, există o mulţime de oameni care îşi închiriază apartamentele fie pentru că pleacă din oraș sau din ţară, fie pentru că se ocupă cu aşa ceva şi deţin mai multe imobile. Preţul variază în funcţie de zonă şi nu întotdeauna reflectă starea apartamentului. Aceeaşi locuinţă, cu aceleaşi condiţii, poate fi închiriată în zona centrală, spre exemplu, cu 400 de euro, iar în Militari, cu 250 de euro. Trebuie să analizezi mai multe oferte pentru că pozele din anunţuri pot fi înşelătoare, am păţit-o.

- Ce a contat atunci când ai ales?

-Eu am căutat un apartament care să fie aproape de facultate, în primul rând, şi care să nu fie poziţionat la distanţă mare de intrarea la metrou. În prezent, stau împreună cu o prietenă într-un apartament cu două camere. Mi se pare foarte important ca fiecare dintre noi să aibă intimitate. Spre exemplu, în sesiune, am nevoie de linişte deplină ca să învăţ.

- Chiar așa simplu a fost?

- Nu, pentru mine, găsirea unui apartament în regulă a fost o adevărată aventură. M-am mutat de trei ori în cei doi ani de facultate pentru că de fiecare dată a fost ceva în neregulă, fie cu apartamentul în sine. Cred că depinde şi de noroc. Eu, se pare, nu prea am avut până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News