Bătălia intergalactică. Jeff Bezos îi dă lovitura lui Elon Musk. Cât va costa o plimbare spațială cu Blue Origin
- Andreea Vlad
- 5 mai 2021, 19:30
Concurența pentru supremația în spațiul cosmic atinge un nou episod. Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, aruncă mănușa marilor rivali de la Space X și Virgin Galactic.
Blue Origin, compania americană de tehnologie spaţială a miliardarului Jeff Bezos, va deschide miercuri vânzările de bilete pentru excursii suborbitale cu naveta New Shepard. Este un moment de referinţă în contextul în care firme din Statele Unite se orientează către o nouă eră a turismului spaţial, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Cât va costa o călătorie în spațiul suborbital
Blue Origin va anunţa toate detaliile cu privire la modul în care va putea fi achiziţionat un loc, data la care va avea loc primul zbor şi costul unui bilet. Costul biletului este un secret păzit cu sfințenie ani de zile. În 2018, Blue Origin intenţiona să solicite pasagerilor cel puţin 200.000 de dolari pentru o astfel de călătorie, pe baza anumitor factori, inclusiv o evaluare a proiectului similar al rivalei Virgin Galactic Holdings Inc a miliardarului Richard Branson. Totuși este posibil ca planurile să se fi modificat între timp.
Săptămâna trecută, Blue Origin a sugerat că va începe în curând vânzarea biletelor, după ani de testare şi dezvoltare a programului, care a suferit unele întârzieri.
Combo-ul rachetă şi capsulă denumit New Shepard conceput de Blue Origin este realizat în vederea transportării în mod autonom a 6 pasageri, la o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului, în spaţiul suborbital. Suficient de sus pentru ca persoanele de la bord să experimenteze câteva minute de imponderabilitate. De asemenea, pasagerii vor vedea curbura planetei înainte de revenirea pe suprafaţa terestră a capsulei presurizate, cu ajutorul paraşutelor. Capsula are 6 ferestre de observare, de aproape 3 ori mai înalte decât cele de la un avion Boeing 747.
Virgin Galactic va percepe peste 250.000 de dolari pentru un zbor privat
VIP-urile şi persoanele foarte bogate constituie publicul ţintă al acestor excursii spaţiale, cel puţin initial. Surse din industrie au anunțat însă că Blue Origin ar putea include şi o componentă filantropică în strategia sa de vânzare a biletelor.
Un profesor de ştiinţe şi un analist de date din domeniul aerospaţial se numără printre cei 4 membri ai unui echipaj ce urmează să fie lansaţi spre orbita terestră spre sfârşitul acestui an de compania SpaceX a lui Elon Musk. Este vorba de o acţiune caritabilă, considerată primul zbor spaţial cu echipaj exclusiv civil din istorie.
La rândul ei, Virgin Galactic îşi propune lansarea în spaţiu a clienţilor privaţi la începutul anului 2022, după un prim zbor cu miliardarul Richard Branson la bord, la finele lui 2021. Experienţa cu gravitaţie zero anunțată va fi realizată cu avionul special SpaceShipTwo. Compania vizează și realizarea de călătorii punct-la-punct între oraşe îndepărtate la altitudini foarte ridicate, în apropierea spaţiului.
Virgin a declarat că va percepe peste 250.000 de dolari pentru noi rezervări, însă preţul final nu a fost anunţat, notează Reuters. Vânzările vor fi redeschise imediat după zborul lui Branson.
Blue Origin a reclamat Space X în licitația pentru super-contractul NASA
Anunţul Blue Origin îi va oferi lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com Inc, impulsul necesar după ce Blue Origin a pierdut în faţa SpaceX un contract în valoare de 2,9 miliarde de dolari pentru programul de înalt nivel al NASA, destinat revenirii americanilor pe Lună în intervalul următor. Totuși, NASA a cerut SpaceX să sisteze lucrările specifice de dezvoltare asociate contractului pentru programul selenar. Motivul oficial este aşteptarea rezultatelor plângerilor Blue Origin şi a companiei rivale Dynetics la Biroul SUA pentru Responsabilitate Guvernamentală, mai notează Reuters.