Băsescu: Măcelarul Trump deschide intenționat accesul Rusiei către Republica Moldova

Băsescu: Măcelarul Trump deschide intenționat accesul Rusiei către Republica MoldovaTraian Băsescu. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului

Traian Băsescu a răbufnit la adresa lui Donald Trump, pe care l-a numit "Măcelarul de la Casa Albă". Fostul președinte consideră că americanii au suspendat sprijinul militar și informațional pentru Ucraina tocmai pentru ca Rusia să aibă un avantaj pe câmpul de luptă.

Traian Băsescu l-a acuzat pe Trump că "minte fără rușine".

„Măcelarul de la Casa Albă! Minţind fără ruşine, Trump explică lumii că Putin nu este agresor şi că Putin vrea pace, drept pentru care a sistat ajutorul militar şi informational pentru Ucraina.

În realitate, cu bună ştiinţă, Măcelarului de la Casa Albă slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei pentru ca Putin să poată lovi nestigherit, ziua şi noaptea, oraşe şi infrastructuri critice”, a spus fostul președinte.

Donald Trump

Donald Trump. Sursa foto: Instagram

Frăţia Trump - Putin

Traian Băsescu apreciază că, prin deciziile luate de administrația Trump, se deschide accesul către flancul estic al UE.

„Se deschide astfel accesul Rusiei către Republica Moldova şi Flancul Estic al UE.

Avem obligaţia să asigurăm Ucrainei resursele necesare pentru ca ţara să existe şi pentru a negocia o pace acceptabilă.

Nu va fi uşor având potrivnică frăţia Trump - Putin.

Probabil că în viziunea lui Trump prin MAGA se înţelege şi sprijinirea lui Putin pentru măcelărirea a mii de ucraineni, copii, femei, bătrâni fără apărare, sub bombele ruseşti şi iraniene ale Criminalului Putin.

MAGA! Da! Dar nu se va putea cu Trump şi haita lui”, mai spune fostul președinte al României.

„MAGA” este un acronim pentru sloganul „Make America Great Again,” care a fost folosit pe scară largă de fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, în campaniile sale prezidențiale din 2016 și 2020.

Deciziile SUA

Deciziile recente ale fostului președinte american Donald Trump de a suspenda sprijinul militar și informațional pentru Ucraina au generat controverse și îngrijorări la nivel internațional.

Suspendarea include livrările de armament și schimbul de informații, ceea ce afectează semnificativ capacitatea Ucrainei de a rezista în fața agresiunii rusești.

Această decizie a fost justificată de Trump prin dorința de a încuraja negocierile de pace între Ucraina și Rusia.

Totuși, criticii susțin că această măsură slăbește poziția strategică a Ucrainei și oferă un avantaj Rusiei pe câmpul de luptă.