baronul de Constanța, Nicuşor Constantinescu, rămâne în arest la domiciliu
- Ionel Stoica
- 19 martie 2015, 11:50
Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis, joi, menţinerea măsurii arestului la domiciliu pentru preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, într-un dosar în care acesta este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni printre care abuz în serviciu şi conflict de interese.
Magistraţii au dispus prelungirea respectivei măsuri pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 22 martie şi până pe 20 aprilie, considerând ca fiind nefondată cererea lui Constantinescu de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Judecătorii au respins ca fiind nefondată şi cererea inculpatului de încuviinţare a părăsirii domiciliului, pentru a merge la CJ şi a-şi exercita atribuţiile de serviciu.
Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.
- Nicuşor Constantinescu este cercetat penal în stare de arest la domiciliu într-un dosar în care este acuzat, potrivit procurorilor DNA, de abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată), precum şi de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.
Preşedintele suspendat al CJ Constanţa este cercetat penal în stare de arest la domiciliu, de către procurorii anticorupţie, şi în dosarul Centrul Militar Zonal, sub acuzaţia de abuz în serviciu.