Fermierii pot depune cererile de ajutor de minimis în sectorul apicol este 15 septembrie, anunţă luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În ceea ce priveşte depunerea solicitărilor de ajutoare de stat în zootehnie, termenul-limită este 29 septembrie pentru solicitările privind: schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19; schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19; schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invită fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele judeţene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, până la data de 29 septembrie inclusiv”, potrivit unui comunicat al MADR.

Până în prezent, pentru schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin s-au depus 167 de cereri de solicitare, pentru sectorul suin s-au depus 89 de cereri de solicitare, iar pentru sectorul avicol 98 de cereri de solicitare, conform sursei.

Pentru a evita aglomeraţia, fermierii pot depune cererile atât la sediul centrelor locale/judeţene APIA, cât şi prin fax, poştă sau prin e-mail, se precizează în comunicatul Ministerului Agriculturii.