Bancnota cea mai valoroasă din România. Deținătorii cer și 12.000 de lei pentru un exemplar

Bancnota cea mai valoroasă din România. Deținătorii cer și 12.000 de lei pentru un exemplar BNR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Banca Națională a României a emis această bancnotă în urmă cu mai bine de două decenii, însă după câțiva ani a fost retrasă din circulație. Câtă vreme a circulat, o găseai în buzunarele oricărui român, dat fiind valoarea ei. Încă de la început, pe seama ei au circulat numeroase legende care persistă și acum. În prezent, are oareșce valoare pentru colecționari, astfel că unii o pun în vânzare pe site-urile de specialitate, cerând prețuri care ajung până la 12.000 de lei pentru o piesă.

Bancnota de 2.000 de lei a fost emisă de Banca Națională a României (BNR) în 1999, cu prilejul eclipsei de soare din acel an, din din 11 august 1999.

A fost printre primele bancnote realizate din polimeri, iar acest lucru a fost o premieră pentru Europa. S-au devalorizat rapid, dat fiind situația economică din acea perioadă, iar după o vreme a și fost retrasă din circulație.

Ediția specială a bancnotei de 2.000 de lei, cu seria 001A, a fost imprimată într-un tiraj de un milion de exemplare care au fost puse în circulaţie pentru o perioadă scurtă de timp. Erau apreciate deoarece, spre deosebire de cele din hârtie, nu se udau, nu se uzau și nu se mototoleau. În plus aveau și un miros specific care aducea a… industrial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiştii spun că nu orice bancnotă cu eclipsa din 1999 este valoroasă, ci doar cele din seria limitată de un milion de exemplare. Iar colecţionarii sunt interesaţi să le cumpere. Despre aceste bancnote au circulat, încă din perioada în care au fost emise tot felul de mituri și legende legate de prețul de vânzare.

În prezent, astfel de bancnote mai au valoare pentru colecționari și se vând pe site-urile specializate.

Sursa foto. OLX

Multe bancnote, puțini cunoscători

Mulți vorbeau și încă mai vorbesc despre prețuri astronomice de vânzare, de ordinul miilor de euro, însă lucrurile nu stau așa. E drept, pe site-urile de vânzări sunt puse la vânzare bancnote de 2.000 de lei, pentru colecționari la 1.000 de lei, la 2.000 de lei, 4.000 de lei, 5.000 de lei, ba chiar și la 12.000 de lei. Dar doritorii nu se înghesuie.

Aceasta din simplul motiv astfel de bancnote, pentru colecționari, nu se vând cu mai mult de 35 – 50 de lei. Internetul este plin de anunțuri, semn că numărul exemplarelor puse în vânzare este foarte mare și, drept urmare, nu sunt atrăgătoare pentru cei care colecțioează așa ceva și se pricep.

De altfel, o simplă observație a anunțurilor de vânzare arată că cei care solicită sume de ordinul miilor de lei sau de euro, nu sunt specialiști în numismatică. De regulă sunt oameni simpli care au descoperit astfel de bancnote prin vreun fund de sertar, au auzit legendele, iar acum își încearcă norocul.

Sursa foto: OLX

10.000 de lei pentru o bancnotă

Într-un astfel de anunț, publicat de o persoană din Tulcea, vânzătorul precizează că pune la vânzare două bancnote, din seria 001A, păstrate în condiții perfecte, protejate într-o copertă de carton cu buzunar de plastic, ținute într-un plic pe care scrie „Banca Națională a României”. Prețul cerut este de 10.000 de lei.

„Sunt doua bancnote de 2000 lei cu eclipsa din 1999.Ambele sunt din seria 001A si sunt nefolosite (neatinse). Fiecare Bancnota este protejata in coperti de carton cu buzunar de plastic. Ambele Bancnote in copertile lor sunt amplasate intr-un plic de hartie alba pe care scrie: BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, a precizat, în anunț, cel care le vinde.

Pe OLX, însă, bancnote de acest fel, depozitate în aceleași condiții se vând, însă, cu 35 de lei. Iar cel care le scoate la vânzare, se pare că a mai comercializat alte 43 de exemplare.

Primii bani de hârtie din România

Primii bani româneşti de hârtie au fost emişi în 1877 de Ministerul Finanţelor pentru a acoperi cheltuielile generate de Războiul de Independenţă. Începând din anul 2005, toate bancnotele din România au fost realizate pe suport polimer.

Această tehnologie, utilizată de BNR oferă un grad sporit de siguranţă, rezistenţă la circulaţie, costuri mai mici şi procesare automatizată. De asemenea, bancnotele din plastic sunt mai curate decât cele realizate pe hârtie, nu absorb umezeala, uleiurile, bacteriile şi, fiind reciclabile, respectă mediul înconjurător.