Banca JPMorgan Chase, investiție de 10 miliarde de dolari pentru securitatea SUA
- Andreea Răzmeriță
- 14 octombrie 2025, 23:11
Sursă foto: jpmorgan.comBanca americană JPMorgan Chase a anunţat luni lansarea unei iniţiative strategice prin care va investi 10 miliarde de dolari în industrii esenţiale pentru securitatea naţională a Statelor Unite. Programul, denumit Security and Resiliency Initiative, vizează domenii critice precum apărarea, tehnologiile avansate şi lanţurile de aprovizionare, într-un efort de reducere a dependenţei de surse externe nesigure.
JPMorgan Chase prioritizează industriile esenţiale
Planul băncii va concentra investiţiile în patru sectoare principale: apărare şi aerospaţial, tehnologii de frontieră (inclusiv inteligenţa artificială şi calcul cuantic), tehnologii energetice (cum ar fi bateriile avansate) şi lanţuri de aprovizionare şi producţie avansată.
Iniţiativa este parte a unui program mai amplu, care prevede facilitarea unor investiţii totale de 1,5 trilioane de dolari în sectoare strategice, cu 50% mai mult decât planul anterior. Jamie Dimon a explicat că SUA au devenit prea dependente de surse externe nesigure pentru resurse, produse și producţie, ceea ce reprezintă un risc direct pentru securitatea naţională.
Banca urmează să sprijine anumite industrii specifice
Banca va sprijini 27 de industrii specifice, incluzând nanomateriale, roboţi autonomi, lansări spaţiale, energie nucleară şi solară. În plus, proiectul prevede măsuri pentru asigurarea accesului la medicamente vitale, minerale critice şi sisteme energetice capabile să susţină cererea generată de AI.

inteligenta artificiala / sursa foto: dreamstime.com
Programul implică alocarea a 10 miliarde de dolari, crearea unui consiliu consultativ extern şi angajarea de specialişti pentru implementarea iniţiativei. Aceasta este o iniţiativă internă a băncii, independentă de administraţia federală, dar aliniată intereselor strategice ale SUA.
Inițiativa va avea efecte concrete asupra producției de energie
Contextul geopolitic este unul tensionat, cu noi tarife americane asupra importurilor din China şi restricţii chineze privind exporturile de pământuri rare, ceea ce accentuează necesitatea consolidării lanţurilor interne de producţie și aprovizionare.
Dimon a subliniat că reducerea obstacolelor birocratice şi a reglementărilor excesive este esenţială pentru competitivitatea industrială americană. Potrivit declaraţiilor oficiale, iniţiativa va avea efecte concrete asupra producţiei de energie, progresului tehnologic şi securităţii naţionale, contribuind la rezilienţa economică a SUA într-un context global competitiv.