Bacalaureat 2020. Un nou Ordin a fost aprobat. Ce elevi sunt vizați

Bacalaureat 2020. Un nou Ordin a fost aprobat. Ce elevi sunt vizați

Ministerul Educației Naționale a aprobat organizarea de sesiuni speciale pentru Evaluarea națională și Bacalaureat, în cazul elevilor care, din motive medicale, nu pot participa la prima sesiune.

Pentru Evaluarea națională, sesiunea specială începe în 29 iunie și se termină la 4  iulie. Iar sesiunea specială de Bacalaureat se desfășoară, începând din data de 6 lulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 12 iulie.

În contextul epidemiologic actual, Monica Anisie, ministrul Educației și cercetării, a aprobat Ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare națională și Bacalaureat pentru absolvenții care nu vor putea participa la prima sesiune, în vederea asigurării egalității de șanse.

La aceste sesiuni speciale vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat:

29 iunie – 03 iulie - Înscrierea candidaților

06 iulie – Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

07 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

08 iulie – Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

09 iulie – Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

10 iulie - Afișarea rezultatelor (ora 12.00)

10 iulie - Depunerea contestațiilor (între orele 14.00-19.00)

12 iulie - Afișarea rezultatelor finale  (după ora 12.00)

Calendarul sesiunii speciale a examenului de Evaluare națională:

22-26 iunie- Înscrierea candidaților

29 iunie -  Limba și literatura română

30 iunie – Matematică

01iulie – Limba și literatura maternă

02 iulie – Afișarea rezultatelor (ora 12.00)

02 iulie – Depunerea contestațiilor (între orele 14.00 – 19.00)

04 iulie – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

”Am avut o discuţie cu doamna ministru al Educaţiei, Monica Anisie. Şi, din punctul meu de vedere, mi-am dat acordul, pentru că este clar că pentru copiii care au temperatură, copiii care sunt în izolare la domiciliu fiind în anchete epidemiologice, eventual copii care sunt în spital, nu li se poate răpi şansa de a da Bacalaureatul.

În ceea ce priveşte examenul de evaluare se face o sesiune specială la diferenţă de două săptămâni şi mi se pare corect ca şi pentru elevii din clasa a XII-a care dau bacalaureatul, să poată să dea bacalaureatul”, a declarat, luni, premierul Ludovic  Orban.

El a adăugat că Ministerul Educaţiei, de comun acord cu Ministerul Sănătăţii, trebuie să pregătească foarte bine tot ce ţine de acest examene.