Azerbaidjanul şi Turcia sunt din ce în ce mai apropiate; de cealaltă parte, Armenia şi Iranul

Azerbaidjanul şi Turcia sunt din ce în ce mai apropiate; de cealaltă parte, Armenia şi Iranul

Relațiile dintre președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și președintele turc, Reçep Tayyip Erdoğan, sunt din ce în ce mai strânse.

Ocazia de a consolida relațiile deja solide dintre cele două țări a fost reprezentată de inaugurarea noului aeroport din Zangilan, oraș din Karabakhul Superior, pe care trupele azere l-au recâștigat în timpul războiului din septembrie-noiembrie 2020.

Contribuția fundamentală a Turciei

Asistența militară a Turciei în acel conflict a fost esențială pentru ''expulzarea'' comunității armene din mai multe orașe azere, unde trăiau de mai multe secole și de la începutul anilor 1990 se bucurau de independență de facto.

Numai că nici încetarea focului la care s-a ajuns în noiembrie 2020, nici desfășurarea trupelor ruse de menținere a păcii nu au pus capăt tensiunii din Nagorno Karabakh, unde – potrivit ONG-ului Human Rights Watch – luna trecută trupele azere au comis crime de război: în special execuții extrajudiciare ale prizonierilor armeni.

Nu departe, de-a lungul graniței cu Azerbaidjan, armata iraniană desfășoară exerciții militare.

Iranul are o graniță de 44 de kilometri cu Armenia, țară fără ieșire la mare, și intenționează să o păstreze, dar se teme că prin intermediul războiului, Azerbaidjanul va prelua noi teritorii.

Însă între Teheran și Baku mai există şi alte motive de tensiune. Gardienii Revoluției au construit poduri peste râul Aras, peste care trec tancurile.

Tensiunea continuă să rămână ridicată, it.euronews.com.

(Traducerea Rador)