Avioanele forţelor armate ungare vor păzi spaţiul aerian al Ţărilor Baltice pentru a treia oară

Avioanele forţelor armate ungare vor păzi spaţiul aerian al Ţărilor Baltice pentru a treia oară

Începând cu luna august, spaţiul aerian al Ţărilor Baltice va fi păzit din nou de avioanele Gripen ale forţelor de apărare ungare, se arată într-un comunicat al Ministerului ungar al Apărării, dat publicităţii vineri.

Potrivit comunicatului, ministrul apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a luat cuvântul la o festivitate organizată la baza aeriană Siauliai din Lituania, unde a afirmat: participarea activă la misiunea de poliţie aeriană în spaţiul aerian al Ţărilor Baltice este o responsabilitate imensă şi în acelaşi timp o onoare, care demonstrează în mod clar nivelul ridicat de pregătire al forţelor armate ungare. "

Ca naţiune care va conduce această misiune, preluăm azi cheile simbolice ale unei sarcini care joacă un rol cheie atât în viaţa şi securitatea cetăţenilor statelor baltice, cât şi în istoria NATO. În plus, din cauza războiului ruso-ucrainean, spaţiul aerian baltic a devenit unul dintre cele mai sensibile spaţii aeriene din Europa, unde militarii noştri reprezintă acum Ungaria şi naţiunea maghiară sub drapelul ungar, în uniforma armatei ungare şi sub comanda NATO", a declarat Kristóf Szalay-Bobrovniczky.

Ministrul ungar a precizat:"Ca politicieni, şi noi simţim greutatea sarcinii şi responsabilitatea imensă a acestei. De aceea mulţumesc cu mult respect cetăţenilor Estoniei, Letoniei şi Lituaniei pentru încrederea cu care ne-au acordat nouă, maghiarilor, sarcina de a păzi spaţiul lor aerian într-o perioadă atât de sensibilă". Kristóf Szalay-Bobrovniczky a subliniat că guvernul ungar este angajat în dezvoltarea forţelor sale armate şi în timpul războiului care copleşeşte Europa, pentru a putea contribui, pe lângă apărarea propriei ţări, la apărarea colectivă stabilită prin statutul NATO, în calitate de membru al alianţei.

"Războiul a reevaluat multe lucruri, motiv pentru care programul de dezvoltare a forţelor armate trebuie accelerat", a mai precizat Kristóf Szalay-Bobrovniczky. Misiunea comună permanentă a statelor membre NATO, care funcţionează din 2004, are un dublu scop: pe de o parte, creşterea sentimentului de securitate al cetăţenilor din ţările regiunii - Estonia, Letonia şi Lituania -, pe de altă parte, îmbunătăţirea capacităţilor de cooperare ale forţelor aliate şi partenere.

În perioada 1 august - 30 noiembrie, la baza Siauliai din Lituania, patru avioane de vânătoare Gripen ale armatei ungare, alături de un contingent de aproximativ 50 de militari ungari, vor îndeplini misiuni de poliţie aeriană, împreună cu forţele aeriene germane şi italiene, arată comunicatul Ministerului Apărării din Ungaria.(MTI - traducere RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News