Avertismentul lui Arafat de Sărbători: „E un risc major în aceste zile”

Avertismentul lui Arafat de Sărbători: „E un risc major în aceste zile”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, recomandă populației să evite petrecerile cu mulți invitați din perioada Sărbătorilor.

Raed Arafat a atras atenția că cetățenii trebuie să nu dea curs invitațiilor la petreceri din perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a reduce la minim riscul de infectare cu noul coronavirus.

„Cât mai puțin contact, cât mai puţină mobilitate şi portul măştii”, a recomandat Raed Arafat.

Mai mult, Raed Arafat a atras atenșia că cei ce vor risca și vor organiza petreceri de sărbători au șanse mari să se trezească cu poliția la ușă și să fie sancționați foarte drastic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am văzut invitaţii la petreceri: «Veniţi că va fi petrecere discretă şi nu va vedea nimeni». Nu există aşa ceva! În secunda în care aceste petreceri se organizează şi se află de ele, eu sunt convins că vor interveni şi vor lua măsurile cele mai serioase împotriva celor care le organizazază colegii mei de la ordine publică. E un risc major în aceste zile să organizăm petreceri şi dansuri în timpul sărbătorilor. Mai degrabă, să facem sărbători mai restrânse anul acesta şi să putem să ne bucurăm mai bine de ele anul viitor”, a  subliniat secretarul de stat Raed Arafat.

Cum evoluează situația în zonele carantinate

În acest context, el a prezentat sinteza unui document DSU din care rezultă că incidenţa cumulată, în ultimele 14 zile, a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori a scăzut cu peste 50% în zonele carantinate care au fost carantinate.

„S-a văzut că 14 zile nu sunt suficiente (reducerea ratei de infectare n.red.). Au fost necesare între 21 şi 29 de zile (...) Acest lucru nu putea avea loc decât cu sprijinul populaţiei. Vreau să mulţumesc celor care au participat cu noi în acest efort (...) Sibiu a intrat în carantină pe 16 noiembrie cu 13,43 la mie şi a ieşit în 13 decembrie, cu 4,86 la mie. La Zalău, s-a intrat cu 9,96 şi s-a ieşit cu 3,52. Similar, la Bistriţa, la Baia Mare”, a menţionat Raed Arafat.

Într-un comunicat de presă prezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă se arată cum a evoluat situația infectărilor în zonele carantinate. Potrivit acestuia, răspândirea noului coronavirus s-a diminuat în mai multe judeţe, după ce s-a impus carantinarea unor localităţi.

„Luând în considerare situaţia epidemiologică din mai multe judeţe la nivel naţional şi pentru care în baza Legii 136/18 iulie 2020, în mai multe municipii, localităţi, oraşe, comune, sate a fost instituită carantina zonală pe o perioadă de 14 zile sau prelungirea acesteia după caz, reiterăm faptul că evoluţia incidenţei cumulate în zonele vizate, în ultimele 14 zile, la 1.000 de locuitori a scăzut, fapt ce subliniază importanţa adoptării în timp util a măsurilor suplimentare de protecţie a comunităţilor în zonele unde riscul epidemiologic era semnificativ”, se arată în documentul făcut public de DSU.

Documentul transmis de DSU poate fi citit mai jos:

COMUNICAT-DE-PRESA