Covid lovește crunt. Ultima restricție pentru Sărbători. Petrecerile sunt interzise în Italia

Covid lovește crunt. Ultima restricție pentru Sărbători. Petrecerile sunt interzise în Italia

Din cauza pandemiei generate de Covid-19, Italia vrea să interzică petrecerile de Revelion organizate în aer liber.

Din cauza Covid-19, italienii ar putea fi obligați să-și petreacă sărbătorile de iarnă în casă, întrucât guvernul de la Roma vrea să interzică orice petrecere organizată în aer liber.

Oficialii au exclus deja posibilitatea adoptării unor excepții de la interdicţia ce vizează deplasările pentru data de 31 decembrie.

„Dacă vom decide că oamenii nu vor putea să rămână în exterior dincolo de o anumită oră, atunci cu toţii vom trebui să ne întoarcem la casele noastre indiferent de lucrurile pe care le-am avea de făcut”, a declarat ministrul pentru Afaceri Regionale, Francesco Boccia.

„Cât despre petrecerile de Revelion? Vom sărbători acasă”, a mai adăugat el. Declarațiile vin în contextul în care sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi.

Decizia nu este încă finală

Guvernul condus de prim-ministrul Giuseppe Conte va avea de luat o decizie dificilă în această săptămână în privinţa gradului în care restricţiile impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus vor putea fi relaxate înainte de sezonul sărbătorilor de iarnă.

Ministrul Francesco Boccia ar fi folosit în faţa colegilor săi din guvern expresia „peste cadavrul meu” atunci când a fost discutată opţiunea de a împinge limita orară (ora locală 22:00) a actualei interdicţii de circulaţie în Italia până la o oră mai târzie.

„Da, este ceea ce cred eu”, a confirmat el această informaţie pentru postul RAI.

Noi restricții și măsuri de combatere a Covid-19

Guvernul italian va anunţa noi măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus cel mai târziu până joi, data la care vor expira actualele restricţii. Executivul italian va discuta aceste măsuri cu preşedinţii regionali în cursul zilei de marţi.

Preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti, a cerut "un Crăciun cu ceva mai multă libertate pentru economie şi socializare" în zonele cu rate mici de infectare.

El a sugerat ca restaurantele să fie autorizate să rămână deschise în timpul serii (în prezent, restaurantele italiene se închid la ora locală 18:00) şi ca italienii să poată să participe la slujba de la miezul nopţii în Ajunul Crăciunului, scrie Agerpres.