Avertismentul care ne dă fiori! Consecinţe grave ale războiului din Ucraina anunţate de Macron: „Economiile se vor prăbuși”

Avertismentul care ne dă fiori! Consecinţe grave ale războiului din Ucraina anunţate de Macron: „Economiile se vor prăbuși”

Lumea trebuie să se pregătească pentru un război lung între Rusia și Ucraina după ce Moscova a lansat o invazie a vecinului său pro-occidental, a avertizat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron. Mai mult, președintele francez s-a arătat îngrijorat cu privire la economiile țărilor europene. 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat, sâmbătă, că războiul declanșat de Rusia în Ucraina va fi de durată, motiv pentru care guvernul francez va pregăti „un plan de reziliența" pentru a face faţă consecințelor economice ale acestei crize. În opinia sa tot blocul comunitar va avea de suferit de pe urma războiului declanșat de Vladimir Putin.

Războiul a revenit în Europa. Dacă trebuie să vă împărtășesc o convingere în această dimineaţă, aceea este că acest război va dura și trebuie să ne pregătim pentru asta.  Într-un anumit fel, vor exista consecinţe în exporturile noastre pentru sectoarele mari”, precum cele de vin, cereale şi hrana animalelor. Suntem pe cale de a pune la punct un plan de rezilienţă, mai întâi de a ne asigura contribuţiile pentru sectoarele noastre, apoi de a construi bariere în termeni din punct de vedere al costurilor.

Macron și-a întrerupt vizita la Târgul Internaţional de Agricultură pentru a reveni la abordarea crizei declanșate de invazia rusă, precizând că din cauza acestui conflict vor exista consecințe pentru lumea agricolă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, Franţa este al nouălea furnizor al Rusiei în materie de produse agroalimentare, pentru 780 de milioane de euro pe an, potrivit Asociaţiei franceze a agro-industriei Ania. Mai multe companii franceze sunt în Ucraina, în special în sectorul lactatelor, cerealelor şi seminţelor.

Războiul a revenit în Europa pentru că aşa a ales președintele Vladimir Putin

Macron a convocat din nou un consiliu de apărare de urgență format din înalți miniștri și oficiali din securitatea militară pentru a discuta despre situația din Ucraina, care va avea loc la 16:00 a anunţat Palatul Elysee.

Liderul francez a fost o figură cheie în eforturile de a evita conflictul, vorbind în mod repetat cu Putin și încercând în zadar să intermedieze un summit între liderul rus și președintele american Joe Biden.

Macron, despre care se așteaptă să caute și să câștige un al doilea mandat, a lăsat declarația oficială a candidaturii pentru ultimul minut, deși trebuie să facă o mișcare săptămâna viitoare înainte de termenul limită de 4 martie pentru înscriere, scrie barrons.com.