Avertisment pentru români: Fiți atenți! Fenomenul se repetă an de an și vă costă

Avertisment pentru români: Fiți atenți! Fenomenul se repetă an de an și vă costă

Fenomenul reducerilor va începe în curând în România, iar cetățenii trebuie să știe câteva detalii pentru a nu se lăsa păcăliți în magazine.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri în privinţa campaniilor publicitare.

Ce trebuie să știe românii despre orice reducere?

„Consumatorii trebuie să ştie că orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile 'preţ nou', 'preţ vechi' lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale).

Orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip, trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei ('soldare/soldări/solduri', 'lichidare', 'promoţii'), însoţită de data de debut şi de durata acesteia", afirmă Paul Anghel.

De asemenea, comisarul ANPC precizează că, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”.

Încă o informație prețioasă pe care clienții trebuie să o știe din start

„În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală, la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat.

La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul '3 la preţ de 2', trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.

Sfătuiesc consumatorii să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace, în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site”, a declarat directorul general al ANPC, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News