Avertisment după tragedia din Piatra Neamț. Alertă pentru părinți
- Ionel Sclavone
- 15 noiembrie 2020, 22:16
Următoarele tragedii, de felul celor de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, s-ar putea produce în unitățile de tip after-school, astfel că autoritățile trebuie să ia măsuri și să dispună verificări pe tema prevenirii incendiilor.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu atrage atenția autorităților că în perioada următoare ar trebui verificate cu prioritate unitățile de tip after-school, unde s-ar putea produce incendii de felul celor de la Piatra Neamț. Într-o postare pe Facebook, Daniel Funeriu arată că trebuie verificate sistemele de protecție la incendiu și reacția în caz de alarmă.
„Dragii mei, înainte de a urla împotriva unui şefuleț, politician sau partid, întrebați-vă de câte ori ați făcut, voi şi familia voastră, şmecherii «descurcărețe» în loc de ceea ce ştiți că trebuia făcut. Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu «merge şi aşa». Şi când vine unul care spune «nu, nu merge şi aşa», i se râde în nas. Pentru cei morți nu mai putem face nimic. Pentru cei vii putem: urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu precum şi reacția la o alarmă”, a scris Daniel Funeriu pe contul său de Facebook.
În această perioadă, after-school-urile și creșele sunt singurele unități care mai primesc copiii, după ce toate școlile și grădinițele s-au închis din cauza pandemiei COVID-19.
Țara în care șmecheria face legea
În postarea sa, Funeriu a comentat tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, arătând că aceasta putea fi evitată, ar fi fost respectate regulile și normele de protecție prevăzute de legislația în vigoare. Din păcate, însă, susține Funeriu, trăim în țara în care „șmecheria e lege supremă”, iar din acest motiv se întâmplă catastrofe.
„Accidentele sunt revoltătoare şi rămâi cu groaznica senzație a unui gol în suflet, cu impresia unei dale de ciment pe umeri, atunci când puteau fi evitate. Accidentele care puteau fi evitate sunt, de fapt, crime. În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli şi eşti bătut dacă îndemni la respectarea lor, în țara în care o diplomă plagiată sau falsificată te face premier sau primar, în țara în care valorile, de la Eminescu la Coposu sunt batjocorite pe timpul vieții şi recunoscute doar după moarte, în țara în care şmecheria e lege supremă, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani”, a mai scris Daniel Funeriu.
Postarea sa are și un post scriptum în care fostul ministru al Educației amintește cum a fost luat în râs când, în anul 2010, a cerut controale și exerciții anti-incendiu în școli.
„Continuați, dacă aveți chef, vacarmul acuzelor electorale reciproce. Eu nu am. Nu o să-i iert niciodată pe cei care şi-au bătut joc de mine în 2010 când am ordonat controale şi exerciții anti-incendiu în şcoli”, a încheiat Daniel Funeriu.
Zece persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte, între care și un medic, au fost rănite, în incendiul care a izbucnit, sâmbătă seara, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.