Carmen Vintil ă

Carmen Vintil ă

Mihai Stanişoară: Referendum în două zile, o idee năstruşnică

Mihai Stanişoară: Referendum în două zile, o idee năstruşnică

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară a spus că desfăşurarea referendumului în două sau trei zile este "o idee năstruşnică", prin acest demers USL nedorind altceva decât să fraudeze votul din 29...

UNDE votăm la referendumul din 29 iulie

UNDE votăm la referendumul din 29 iulie

Alegătorii care vor fi în ţară în ziua referendumului, în localitatea unde dimiciliază, vor vota la secţia de votare de care aparţin. Cei care se vor afla în altă localitate...

PSD a găsit un antidot la PNL-PC: alianţa cu UNPR

PSD a găsit un antidot la PNL-PC: alianţa cu UNPR

Alianţa de Centru Stânga (ACS) va aduce partidului lui Oprea 20 de fotolii de parlamentari, iar PSD-ului o majoritate confortabilă în viitorul Legislativ. Alianţa dintre PSD şi UNPR a ajuns...

PARLAMENT. Sesiune extraordinară pentru referendum

PARLAMENT. Sesiune extraordinară pentru referendum

Senatorii şi deputaţii, se vor reuni în şedinţă, săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, pentru dezbaterea legii referendumului. Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va...

Traian Băsescu, vizitat de foşti colegi comandanţi de nave la sediul de campanie

Traian Băsescu, vizitat de foşti colegi comandanţi de nave la sediul de campanie

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost vizitat la sediul de campanie, de foşti colegi comandanţi de nave, care au venit să-şi arate susţinerea în vederea referendumului din 29 iulie. "Întâlnirea...

Puterea se pregăteşte să mai dea o lovitură democraţiei

Puterea se pregăteşte să mai dea o lovitură democraţiei

Miniştrii USL nu vor să respecte decizia CCR potrivit căreia referendumul e valid dacă votează peste 50% plus unu dintre alegători. Preşedintele Traian Băsescu va putea fi demis pe 29...

Alianţa dintre PSD şi UNPR, la Tribunal

Alianţa dintre PSD şi UNPR, la Tribunal

Alianţa politică dintre PSD şi UNPR va fi în curând una cu acte în regulă. Deputatul UNPR, Eugen Nicolicea a anunţat că au fost depuse actele la Tribunal şi a...

Cezar Preda: PDL depune plângere penală împotriva guvernului

Cezar Preda: PDL depune plângere penală împotriva guvernului

Democrat-liberalii vor depune plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului condus de Victor Ponta şi a directorului Monitorului Oficial pentru că hotărârea CCR privind neconstituţionalitatea legii care îi restrânge atribuţiile...

Exact ca în deciziile de ieri: Revocarea Avocatului Poporului nu este constituţională. CCR nu s-a pronunţat pentru că USL i-a tăiat atribuţiile

Exact ca în deciziile de ieri: Revocarea Avocatului Poporului nu este constituţională. CCR nu s-a pronunţat pentru că USL i-a tăiat atribuţiile

Curtea Constituţională a declarat, astăzi, cu majoritate de voturi, inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Parlamentului din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat...

IAŞI. PDL nu a primit undă verde pentru mitingul de sâmbătă

IAŞI. PDL nu a primit undă verde pentru mitingul de sâmbătă

Democrat-liberalii nu îşi vor putea organiza mitingul programat pentru sâmbătă, 21 iulie, la Iaşi pentru că nu au primit aprobare din partea municipalităţii. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian...

Puciul Ponta-Antonescu revoltă Europa si dărâmă leul. Merkel: "Este inacceptabil cum se încalcă principiile statului de drept în România"

Puciul Ponta-Antonescu revoltă Europa si dărâmă leul. Merkel: "Este inacceptabil cum se încalcă principiile statului de drept în România"

Cancelarul german a avertizat că principiile fundamentale ale statului de drept trebuie respectate şi de ţara noastră. În România au fost încălcate principiile statului de drept într-un mod "inacceptabil", este...

Vasile Blaga: Vom organiza trei mitinguri în luna iulie, la Cluj, Iaşi şi Bucureşti

Vasile Blaga: Vom organiza trei mitinguri în luna iulie, la Cluj, Iaşi şi Bucureşti

Democrat-liberalii au decis, astăzi, în Colegiul Director Naţional al PDL să organizeze trei mitinguri de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu până la organizarea referendumului. De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga...

Mihai Răzvan Ungureanu: Abuzurile Puterii pot izola România pe plan internaţional

Mihai Răzvan Ungureanu: Abuzurile Puterii pot izola România pe plan internaţional

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a avertizat că "abuzurile inimaginabile" ale actualei puteri constatate de cancelariile statelor partenere pot duce într-un termen scurt la izolarea României în plan internaţional. "Valul...

Traian Băsescu, cu Loganul la Cotroceni

Traian Băsescu, cu Loganul la Cotroceni

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a ajuns, în această dimineaţă, la Palatul Cotroceni, la volanul autoturismului său, Dacia Logan. Traian Băsescu a venit la Cotroceni şi în week-end, având discuţii cu...

Crin Antonescu: O să mă retrag temporar din fruntea PNL, unul dintre vicepreşedinţi va prelua atribuţiile

Crin Antonescu: O să mă retrag temporar din fruntea PNL, unul dintre vicepreşedinţi va prelua atribuţiile

Liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au susţinut o conferinţă de presă în urma votului dat de Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu a precizat...

Traian Băsescu în Parlament: E mai important pentru USL să pună mâna pe justiţie pentru a-şi apăra penalii

Traian Băsescu în Parlament: E mai important pentru USL să pună mâna pe justiţie pentru a-şi apăra penalii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în Parlament, că nu reuşeşte să coabiteze cu PSD şi PNL, subliniind faptul că şi în 2007 cele două partide au considerat că trebuie să-l...

Vasile Blaga: Liderii USL sunt vinovaţi de prăbuşirea leului

Vasile Blaga: Liderii USL sunt vinovaţi de prăbuşirea leului

Scăderea monedei naţionale, aflată la un minim istoric în raport cu Euro, este rezultatul atacurilor liderilor USL împotriva statului democratic, a acuzat preşedintele PDL, Vasile Blaga. "Acestea sunt realităţile, faptele:...

Mihai Răzvan Ungureanu: Mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare au şcoală dar nu au minte

Mihai Răzvan Ungureanu: Mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare au şcoală dar nu au minte

Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus că mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare al preşedintelui Traian Băsescu sunt oameni care ,,dacă au şcoală nu au minte,,. "Foarte...

România, pericol de implozie. Traian Băsescu a dat piept cu parlamentarii USL

România, pericol de implozie. Traian Băsescu a dat piept cu parlamentarii USL

Şeful statului a ascultat, ieri, în plenul Parlamentului, acuzaţiile în baza cărora USL cere suspendarea sa. Azi, preşedintele va răspunde punct cu punct reproşurilor ce i se aduc. Cu o...

Băsescu a luat startul în campania pentru referendum

Băsescu a luat startul în campania pentru referendum

Şeful statului încearcă să mobilizeze electoratul activ, filo-european. Aceasta e o miză mai mare chiar decât referendumul, crede Cristoiu. În 2007, Traian Băsescu nu a mers în Parlament pentru a-şi...