Cezar Preda: PDL depune plângere penală împotriva guvernului
- Carmen Vintil ă
- 10 iulie 2012, 16:42
Democrat-liberalii vor depune plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului condus de Victor Ponta şi a directorului Monitorului Oficial pentru că hotărârea CCR privind neconstituţionalitatea legii care îi restrânge atribuţiile Curţii.
"Hotărârea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea legii care îi restrânge, în mod abuziv, drepturile, nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Am avertizat deja Guvernul Ponta, şi astăzi vom depune plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului şi a directorului Monitorului Oficial", a declarat Cezar Preda. Cât despre decizia CCR privind referendumul, Cezar Preda a spus că PDL va respecta această decizie.
"Proiectul de lege al USL-ului (prin care se modifică legea referendumului - n.r.) ar fi permis demiterea preşedintelui României cu doar trei voturi, preşedintele fiind ales cu peste 5 milioane de voturi. Astfel, preşedintele României putea fi demis mult mai uşor decât un primar de localitate mică din România", a adăugat Cezar Preda.
În acest context, el a declarat că în opinia democrat-liberalilor liderul PNL Crin Antonescu "nu este îndreptăţit să se ducă la Cotroceni" atât timp cât fostul preşedinte ale Senatului Vasile Blaga "este împiedicat de USL să-şi apere drepturile".
Liderul PDL a mai spus că Guvernul USL "a acaparat" şi Institutul Naţional de Statistică schimbându-i conducerea şi că "pregăteşte interzicerea dreptului de vot pentru cetăţenii români din străinătate, însă dreptul de vot este garantat prin Constituţie", a mai punctat democrat-liberalul.