Actualitate
Traian Băsescu în Parlament: E mai important pentru USL să pună mâna pe justiţie pentru a-şi apăra penalii
- Carmen Vintil ă
- 6 iulie 2012, 21:07
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în Parlament, că nu reuşeşte să coabiteze cu PSD şi PNL, subliniind faptul că şi în 2007 cele două partide au considerat că trebuie să-l suspende din funcţie. Totodată, şeful statului a acuzat USL, că procedează la o puternică zdruncinare a statului de drept, cu scopul principal de a subordona justiţia ,,pentru a-şi apăra penalii,,. Parlamentul României va vota astăzi solicitarea USL de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii făcute de şeful statului în şedinţa comună
- Doamnelor şi domnilor, trebuie să vă spun că am luat notă de avizul CCR şi m-am bucurat constatând că în acest aviz nu constată nicio abatere care să justifice suspendarea aşa cum este prezentată în art 95 din Constituţie.
- Se pare că nu reuşesc să coabitez cu PSD şi PNL. În 2007, când guvernul liberal era în parteneriat cu PSD aţi recurs la suspendare,a cum vă aflaţi din nou la suspendare şi primul lucru pe care aţi considerat că trebuie să-l faceţi a fost suspendarea preşedintelui. Ca sa ajungeţi la suspendare, trebuia sa înlocuiţi Avocatul Poporului, pentru a putea emite ordonanţe neconstituţionale
- Ceea ce faceţi de două săptămâni nu reprezintă decât o puternică zdruncinare a statului de drept spre a-l pune la dispoziţia USL
- Eu cred că este o greşeală şi ceea ce aţi făcut va avea consecinţe pe termen lung. Nu vreau să intru în detalii, dar vă asigur că ori nu aveţi o evaluare corectă asupra a ceea ce faceţi ori o aveţi şi nu vă pasă, pentru că este mai important pentru dvs să puneţi mâna pe toate pârghiile puterii, inclusiv pe justiţie, pentru a vă apăra eventual penalii.
- Vine rândul domnului Voiculescu, dacă am înţeles bine din presă. Refuzaţi să duceţi la îndeplinire rezultatul referendumului din 2009 prin care trebuia revizuită Constituţia
- Mă acuzaţi că nu am respectat deciziile CCR. Minciuna trebuie să fie şi ea în nişte limite acceptabile. Ar fi posibiul să fie probată dacă îmi daţi un singur exemplu când nu am respectat deciziile, poate am făcut greşeala să le comentez
- Susţineţi că am influenţat justiţa. Greşit. Poate mulţi dintre dvs aveţi rude cunoşinte judecăori sau procurori. Dacă ati găsi macar un singur procuror, judecator sau ofiter de politie cu care să fi vorbit direct sau sa-i fi transmis mesaje indirecte, cum facea domnul senator Voicu, care azi va vota pentru suspendare, îmi voi asuma raspunderea mesajelor dvs.
- Eu am criticat justitia în baza rapoartelor din MCV, pentru că ineficienţa constatată nu putea fi ţinută ascunsă, am facut-o şi în şedintele CSM, dar cred că sunt circa doi ani de când nu m-aţi mai auzit criticand justiţia, dintr-un motiv simplu, a început să meargă, şi asta îi înspăimântă pe mulţi infractori, fie căsunt din politicăsau din afara politicului, dar cu bune legaturi în politic
- Proiectul de revizuire a Constituţiei a pornit de la Guvern. Proiectul a revenit înapoi cu observaţiile acceptate şi a plecat la CCR. Nu era misiunea mea sa adaptez observatiile CCR la textul proiectului ci l-am trimis la Parlament
- Îmi reproşaţi că am respins dialogul cu partidele. Au fost puţine invitaţiile cărora USL a răspuns.
- Dacă veţi tergiversa proiecte, dacă nu veţi accelera viteza de absorbţie a fondurilor europene, dacă nu veţi da drumul la investiţii străine, în minerit spre exemplu, vă asigur că nu există soluţie să alimentaţi corespunzător bugetul fondului de pensii
- Aş vrea să mai fac o precizare cu privire la cuzaţiile de xenofobie. Au fost sancţionate cu avertisment de instituţiile statului, niciodată în instanţe penale. Le regret şi sunt de acord că astfel de afirmaţii nu trebuie făcute de niciun om politic şi mai ales de un şef de stat. Îmi rezerv dreptul să mai am şi alte intervenţii punctuale.
- Vă asigurt că am avut deplină responsabilitate ca şef de stat într-o perioadă în care criza a lovit cumplit România.
- Vă mulţumesc mult şi succes!
- Traian Băsescu în Parlament: Se pare că nu reuşesc să coabitez cu PSD şi PNL LIVE TEXT
- Mihai Răzvan Ungureanu: Mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare au şcoală dar nu au minte
- Lavinia Şandru: UNPR nu va vota suspendarea preşedintelui
- CCR respinge cele mai grave capete de acuzare din solicitarea USL privind suspendarea lui Băsescu
- Comisia Europeană, solicitată să suspende drepturile de vot ale României
- Expert anticorupţie: "Este o lovitură de stat dată de jurişti!"
- România, pericol de implozie. Traian Băsescu a dat piept cu parlamentarii USL
Recomandările noastre