Austriecii de la Strabag blochează modernizarea Aeroportului din Satu Mare

Austriecii de la Strabag blochează modernizarea Aeroportului din Satu Mare

Compania Strabag a contestat licitația după nu a primit contractul și a blocat astfel lucrările. Autoritățile riscă să piardă finanțarea europeană, dacă termenele nu vor fi respectate.

Compania austriacă Strabag, care are printre acționari și un magnat rus, blochează realibilitatea Aeroportului Satu Mare. Compania, care se asociase cu o firmă din Cluj, pierdut licitația și a depus acum o contestație în instanță.

Se poate pierde finanțarea

Lucrările ar trebui să fie executate de Asociarea Bogart-Selina-Uti. Aceasta a câtigat licitația după ce a dat asigurări că poate face modenizările fără ca aeroportul să fie închis pe perioada lucrărilor.

Investiția este finanțată cu fonduri europene (FEDR), iar principala condiție pentru acordarea banilor este ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023. Acestea nu pot începe până când contestația celor de Strabag nu este analizată în instanță. Procedura este una de durată, iar autoritățile riscă să piardă finanțarea europeană, dacă nu se vor respecta termenele de execuție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Multe probleme

Compania Strabag activează pe piața construcțiilor din România încă din 1991. Recent a câștigat licitația pentru extinderea Aeroportului Iași, un contract de 67 de milioane de euro. Și în cazul acestei investiții au apărut probleme.

Strabag a oferit cel mai mic preț cu promisiunea că va folosi la noul terminal stâlpi din oțel și grinzi metalice, conform cerinței exprese din caietul de sarcini. Ulterior s-a apelat la betonul prefabricat, o soluție mult mai ieftină. Autoritățile au spus atunci că oțelul trebuia adus din Ucraina și acest lucru a devenit imposibil după declanșarea războiului.

Tot Strabag a efectuat în urmă cu câțiva ani și mai multe lucrări la Aeropotul din Baia Mara. În fina,l prețul a fost dublu decât cel inițial, potrivit clujjust.ro.

Contracte importante

În prezent, compania austriacă Strabag construiește clădirea de birouri Arghezi 4, lângă Piață Universității, podul suspendat peste răul Someș din Satu Mare și drumul de legătură dintre șoseaua de centură a municipiului Oradea (Giratie Calea Santandrei) și Autostrada A3 (Biharia). În anul 2021, compania a avut un profit net de 51.102.982 lei.