AUR anunță că nu votează noua Lege a salarizării și cere renegocierea proiectului cu sindicatele

AUR anunță că nu votează noua Lege a salarizării și cere renegocierea proiectului cu sindicatelesursa: Facebook

Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-au întâlnit miercuri cu liderii principalelor confederații sindicale din România pentru a discuta despre viitoarea Lege a salarizării unitare din sectorul public. În urma întâlnirii, părțile au convenit să încheie un acord de colaborare și consultare pe termen mediu și lung privind elaborarea și modificarea proiectului legislativ, potrivit unui comunicat al partidului.

Întâlnire AUR - sindicate

Potrivit unui comunicat transmis de AUR, întâlnirea a fost organizată la solicitarea organizațiilor sindicale și a urmărit deschiderea unui dialog instituțional cu reprezentanții Parlamentului, astfel încât procesul de elaborare a legii să fie unul transparent și bazat pe consultarea tuturor categoriilor profesionale vizate.

La discuții au participat reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”, ai Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția, ai Confederației Sindicatelor Democratice din România și ai Confederației Sindicale Naționale Meridian.

În cadrul întrevederii, sindicatele au solicitat ca proiectul actual al Legii salarizării unitare să nu fie susținut în Parlament înainte de organizarea unor consultări extinse cu reprezentanții tuturor categoriilor de angajați afectați.

Acord de colaborare pe Legea salarizării

AUR a transmis că își menține disponibilitatea de a colabora cu organizațiile sindicale și susține că reformele care influențează veniturile angajaților din sectorul public trebuie adoptate doar în urma unui dialog social real.

În cadrul întâlnirii, AUR şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale au convenit asupra încheierii unui acord de colaborare şi consultare pe termen mediu şi lung privind procesul de elaborare şi corectare a Legii salarizării unitare”, precizează formațiunea.

Partidul afirmă că proiectul actual nu poate fi adoptat în forma în care este propus și anunță că nu îl va vota dacă nu va fi precedat de consultări autentice cu sindicatele și cu reprezentanții personalului plătit din fonduri publice.

Salariu minim

Salariu. Sursa foto: Arhiva EVZ

AUR vrea o nouă lege a salarizării

Senatorul AUR Niculina Stelea a declarat că reforma salarizării trebuie să elimine diferențele nejustificate dintre categorii și să fie construită împreună cu partenerii sociali.

AUR doreşte o Lege a salarizării unitare care să răsplătească munca şi să reducă decalajele din sistemul public. Oamenii care ţin în spate România (medici, profesori, poliţişti) să fie corect plătiţi şi să nu mai avem favoritisme şi categorii de speciali.

Le-am spus aceste lucruri sindicatelor "Cartel Alfa", CNSLR Frăţia, Confederaţiei Sindicatelor Libere şi Confederaţiei Meridian într-o întâlnire pe care am avut-o la Parlament cu reprezentanţii acestor instituţii.

Noi credem că România are nevoie de o nouă Lege a salarizării unitare, dar este esenţial ca aceasta să fie promovată după o consultare reală, după ce discutăm cu cifrele pe masă şi după ce analizăm toate scenariile şi toate efectele. Credem că sindicatele trebuie să fie parte la procesul decizional, pentru că nicio reformă nu poate fi un succes dacă se face împotriva oamenilor”, a declarat senatorul AUR Niculina Stelea.

Se caută consens

La rândul său, vicepreședintele AUR, deputatul Ramona Ioana Bruynseels, a susținut că proiectul aflat în prezent în dezbatere accentuează inechitățile și nu a beneficiat de un dialog social suficient.

Tocmai ne-am întâlnit cu reprezentanţii confederaţiilor de sindicate din România. AUR nu are cum să gireze pentru un proiect al legii salarizării unitare, care are impact asupra a peste 1.300.000 de oameni din România, în contextul în care acest proiect, în forma actuală, adânceşte inechităţile şi creează tensiune socială. Acest proiect nu a fost negociat suficient, dialogul social nu a existat aşa cum ar fi trebuit.

Fiecare om din România care munceşte are dreptul să fie plătit corect, iar statul trebuie să se conducă după acest principiu. În acest lucru credem, asta vom face, nu votăm acest proiect în forma în care se află acum. Legea salarizării este menită să facă dreptate fiecărui om care munceşte. Fiecare om care munceşte în România trebuie să fie plătit corect, iar statul trebuie să se ghideze după acest proces”, a declarat vicepreședintele AUR, deputatul Ramona Ioana Bruynseels.

Formațiunea consideră că viitoarea Lege a salarizării unitare trebuie construită prin dialog și consens, astfel încât să asigure echitate salarială, predictibilitate și stabilitate în sistemul public. AUR le solicită și celorlalte partide parlamentare să participe la consultări cu organizațiile sindicale înainte de adoptarea actului normativ.